Băncile centrale, în alertă din cauza coronavirusului. Fed a redus de urgență dobânzile, țările din G7 pregătesc instrumente fiscale pentru susținerea economiei mondiale
Wal Street, bursa
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus marţi dobânda de referinţă cu o jumătate de punct procentual (0,50%), în încercarea de a proteja cea mai mare economie mondială de efectelor negative ale epidemiei de coronavirus (Covid-19).
"Virusul şi măsurile adoptate pentru a ţine situaţia sub control vor afecta cu siguranţă activitatea economică, atât în SUA cât şi peste hotare", a declarat preşedintele Fed, Jerome Powell, la scurt timp după banca centrală a redus dobânda de politică monetară până la un interval cuprins între 1% şi 1,25%.
Decizia a fost adoptată în unanimitate de oficialii Fed. Este prima reducere a de urgenţă a ratei dobânzii din 2008, în timpul perioadei de vârf a crizei financiare globale, şi arată că Fed apreciază că modul în care evoluează situaţia este îngrijorător.
"Vedem un risc la adresa perspectivelor economiei şi alegem să acţionăm", a declarat Powell, atrăgând atenţia că epidemia va avea un impact semnificativ asupra turismului, călătoriilor şi lanţurilor de aprovizionare, scrie Agerpres.
"Ştiu că economia SUA este solidă. Mă aştept să revenim la o creştere robustă a economiei şi a pieţei forţei de muncă", a adăugat preşedintele Fed, care a recunoscut că perspectivele sunt nesigure şi situaţia este "fluidă".
Decizia Fed de a reduce rata dobânzii înainte de şedinţa de politică monetară programată peste două săptămâni reflectă faptul că oficialii au simţit nevoia să acţioneze de urgenţă pentru a preveni posibilitatea unei recesiuni globale şi că sunt deschişi la ideea de a acţiona până nu este prea târziu.
Fed nu a fost singura instituţie globală care în ultimele zile a încercat să contracareze efectele negative ale epidemiei. Marţi, băncile centrale din Australia şi Malaezia au redus ratele dobânzilor iar luni Banca Centrală a Japoniei (BoJ) a furnizat lichidităţi pentru a stabiliza piaţa financiară.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut Fed să reducă şi mai mult dobânda. "Mai multă relaxare a politicii monetare şi o reducere suplimentare a ratei dobânzii", a scris pe Twitter oficialul american.
De asemenea, țările din G7, care grupează economiile cele mai dezvoltate, şi băncile lor centrale au reafirmat marţi angajamentul de a utiliza toate instrumentele adecvate, inclusiv de a adopta măsuri fiscale, pentru a face faţă riscurilor legate de expansiunea la nivel mondial a coronavirusului.
Miniştrii de Finanţe din G7 au dat asigurări, printr-un comunicat comun, publicat de Departamentul pentru Tezaur al SUA, că sunt gata pentru iniţiative, "inclusiv măsuri fiscale, atunci când va fi momentul", pentru a da un răspuns epidemiei şi a sprijini creşterea economică, pe parcursul acestei faze a bolii.
Băncile centrale vor continua să îşi îndeplinească mandatul şi vor sprijini "stabilitatea preţurilor şi creşterea economică, în timp ce menţin capacitatea de recuperare a sistemului financiar", dar nu au fost furnizate mai multe amănunte.
Miniştrii de Finanţe din G7 (Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia şi Marea Britanie) şi guvernatorii băncilor centrale au avut marţi o reuniune telefonică pentru a analiza impactul coronavirusului asupra economiei globale.
Discuţia a fost moderată de Steven Mnuchin, secretarul pentru Tezaur din SUA, şi de Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale (Fed).
Teama legată de expansiunea coronavirusului şi de impactul asupra economiei globale a făcut ca săptămâna trecută bursele mondiale să sufere cea mai mare scădere înregistrată după Marea Recesiune, deşi luni au recuperat din terenul pierdut, prin creşteri generalizate.
Expansiunea coronavirusului a afectat în special companiile aeriene şi firmele de turism - ca urmare a reducerii mişcării de persoane - dar şi companiile petroliere, prin scăderea preţurilor ţiţeiului, şi băncile, principalele afectate de o eventuală relaxare a politicii monetare.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS