Bursele mondiale au crescut luni, inversând declinul de săptămâna trecută, cauzat de coronavirus. Preţurile petrolului au urcat cu 4%
Bursa din New York, Wall Street
Bursele au crescut luni la nivel global, investitorii sperând că băncile centrale vor reduce dobânzile pentru a reduce impactul economic al epidemiei de coronavirus, în timp ce preţurile petrolului au urcat cu peste 4%.
Fabricile la nivel mondial au fost afectate în februarie din cauza epidemiei, iar activităţile din China au scăzut într-un ritm record, potrivit sondajelor din piaţă, mărind probabilitatea unei reacţii de politici coordonate din partea băncilor centrale, pentru a preveni o recesiune globală.
Dolarul a coborât la un nou minim al ultimei luni faţă de un coş de valute, după ce Rezerva Federală, Banca Japoniei şi Banca Angliei au indicat disponibilitatea de a lua măsuri pentru a compensa impactul economic al coronavirusului.
Randamentul titlurilor Trezoreriei SUA pe termen de 10 ani a scăzut la un minim istoric de 1,03%. Randamentul obligaţiunilor germane cu scadenţa de 10 ani, de referinţă pentru zona euro, a scăzut la -0,67%, cel mai redus nivel din ultimele şase luni, potrivit News.ro.
Preţul petrolului Brent a avansat cu 4,5% şi a închis la 51,9 dolari pe baril. Minimul şedinţei, de 48,4 dolari, a fost cel mai redus nivel atins din iulie 2017.
Cotaţia petrolului american West Texas Intermediate (WTI) a urcat cu 4,5%, la 46,75 dolari pe baril. Minimul şedinţei, de 43,32 dolari pe baril, a fost cel mai scăzut din decembrie 2018.
A fost prima creştere pentru ambii indici după şase şedinţe de pierderi provocate de temerile legate de coronavirusul care a ucis aproape 3.000 de oameni şi a agitat bursele mondiale.
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 20% de la începutul acestui an, în pofida reducerii livrărilor de petrol de către OPEC+ cu 1,7 milioane de barili pe zi, în cadrul unui acord valabil până la ssfârşitul lunii martie.
Pe piaţa de capital, indicele global MSCI a crescut pentru prima oară în ultimele opt şedinţe, cu 1,55%, în timp ce acţiunile de pe pieţele emergente au avansat cu 1,14%.
Pe Wall Street, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 2,36%, S&P 500 cu 1,85%, iar Nasdaq Composite cu 1,79%.
În Europa, acţiunile au închis în urcare, după fluctuaţii mari consemnate pe parcursul şedinţei. Indicele Stoxx 600 a avansat cu 0,09%, iar indicele londonez FTSE 100 a crescut cu 1,1%.
Amploarea pierderilor de săptămâna trecută, când capitalizarea bursieră a scăzut cu aproape 6.000 de miliarde de dolari, a determinat pieţele financiare să ia în calcul măsuri din partea majorităţii băncilor centrale.
Traderii consideră în prezent că există o probabilitate de 100% de reducere a dobânzii cheie în SUA cu o jumătate de punct procentual, de la nivelul actual de 1,5%-1.75%, la şedinţa Rezervei Federale amercane din 17-18 martie, în creştere de la nicio şansă, săptămâna trecută, potrivit CME FedWatch.
Contractele futures pentru aur au închis în creştere cu 1,8%, la 1.594,8 dolari uncia.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS