Arma secreta cu care Putin ar putea fi scos din Ucraina. Cateva paradisuri fiscale din Europa, cheia sanctiunilor occidentale impotriva Rusiei
Cateva paradisuri fiscale din Europa, precum Olanda si Elvetia, unde marile companii din Rusia au transferat zeci de miliarde de dolari pentru a evita plata impozitelor, ar putea fi cheia sanctiunilor prin care Occidentul vrea sa determine Moscova sa slabeasca presiunile asupra Ucrainei.
Cele mai mari companii de petrol, gaze, minerit si retail din Rusia, inclusiv unele conduse de miliardari apropiati presedintelui Vladimir Putin, au inregistrat active de zeci de miliarde de dolari in Olanda, Luxemburg, Cipru, Elvetia si Irlanda, pentru a se feri de taxe si iesiri de capital, relateaza Bloomberg, preluat de Mediafax.
Intre aceste companii se afla Rosneft, Gazprom, Lukoil si compania de trading Gunvor Group, cu sediul in Geneva, fondata de un asociat al lui Putin vizat de sanctiuni.
Utilizarea pe scara larga a subsidiarelor din strainatate de catre cei mai bugati oameni de afaceri rusi le expun activele la sanctiuni. Totusi, capitalizarea acestei vulnerabilitati necesita sprijinul unor tari care depind economic de iesirile de capital din Rusia si care in mod traditional protejeaza investitorii.
Pana unde vor avea curaj tarile europene sa mearga cu sanctiunile?
"Daca se poate demonstra ca proprietarii de active, prin structuri olandeze, sunt persoane care sunt vizate de sanctiuni, fara indoiala ca activele respective pot fi blocate. Intrebarea este cat de departe se poate merge? Sunt pregatiti elvetienii, olandezii si luxemburghezii sa faca acest lucru? Toata lumea stie ca aceste practici au loc de ani de zile", a declarat Jack Blum, fost investigator al Senatului SUA si expert in problemele spalarii banilor si paradisurilor fiscale.
Olanda, Cipru, Luxemburg si Irlanda fac parte din Uniunea Europeana si trebuie sa respecte sanctiunile impuse Rusiei. Cu toate acestea, au libertatea sa decida daca sa aplice masuri mai dure, similare celor americane, impotriva Rusiei, fapt considerat improbabil. Elvetia nu este membra a UE.
Multe state europene sunt reticente in privinta sanctiunilor impotriva Rusiei, din cauza ca majoritatea necesarului lor de petrol si gaze provine din aceasta tara. Rusia este si o sursa importanta de investitii in active precum proprietatile de lux din Londra.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri ca este gata sa sustina sanctionarea Rusiei, daca autoritatile de la Moscova se vor amesteca in alegerile prezidentiale din Ucraina, de pe 25 mai.
Cei mai multi bani rusesti trec prin Luxemburg, Olanda si Irlanda
Intre cele 19 companii incluse de SUA pe lista sanctiunilor se afla si Volga Group, inregistrata in Luxemburg, si 10 subsidiare ale acesteia, potrivit Trezoreriei SUA.
Luxemburg a avut cele mai mari investitii directe in Rusia, in 2012, urmat de Olanda si Irlanda, potrivit datelor bancii centrale rusesti. Datele reflecta intoarcerea banilor la investitorii rusi dupa ce au trecut prin acele tari, a aratat Louise Shelley, director la centrul pentru terorism, criminalitate transnationala si coruptie de la George Mason University, din Fairfax, Virginia.
Este improbabil ca statul luxemburghez sa aplice masuri mai aspre decat UE, considera E. Wayne Merry, membru al American Foreign Policy Council din Washington, pentru regiunea Europa si Eurasia.
Presedintele Vladimir Putin a cerut pe de alta parte oamenilor de afaceri rusi sa isi repatrieze capitalul.
"Companiile rusesti trebuie sa fie inregistrate in Rusia, in tara lor de origine, si sa aiba o structura clara a actionariatului", a afirmat Putin la o conferinta de afaceri de la Moscova, din luna martie.
In schimb, iesirile de capital din Rusia au fost de 51 de miliarde de dolari in primul trimestru, potrivit datelor bancii centrale. Anul trecut, iesirile de capital din Rusia au fost de 63 de miliarde de dolari.
SUA a aplicat patru runde de sanctiuni impotriva unor persoane si companii din Rusia, ca urmare a anexarii Crimeei si a sprijinului dat militantilor pro-rusi din Ucraina.
Toti oamenii presedintelui, sanctionati dur de Obama
Saptamana trecuta, SUA l-au inclus pe lista sanctiunilor pe Igor Secin, CEO al grupului petrolier Rosneft, cel mai mare producator de titei din Rusia. Rosneft, care nu se afla pe lista, detine active de miliarde de dolari prin intermediul unor vehicule inregistrate in Luxemburg. Compania mai foloseste divizii din Cipru, Irlanda, Elvetia si Olanda. Divizia din Irlanda a raportat in 2012 venituri brute de 2 miliarde de dolari, potrivit celor mai recente date disponibile.
Potrivit Rosneft, diviziile din strainatate au fost infiintate de fostii proprietari si urmeaza sa fie lichidate odata cu expirarea contractelor acestora.
O alta persoana aflata pe lista sanctiunilor este Ghenadi Timcenko, co-fondator al Gunvor, companie de tranzactii cu petrol in care, potrivit SUA, ar avea investitii Putin. Gunvor, care nu figureaza pe lista sanctiunilor, a negat acuzatiile.
Fost oficial al Ministerului Comertului in perioada URSS, Timcenko l-a intalnit pe Putin in anii ’90, iar ulterior a sponsorizat clubul de judo unde Putin a fost presedinte de onoare.
Dupa ce Putin a obtinut controlul asupra grupului Yukos Oil al oponentului politic Mihail Hodorkovski, in 2003, majoritatea activelor au trecut la Rosneft, care a cedat o parte din contractele de trading catre Gunvor. Astfel, Gunvor a devenit una dintre cele mai mare companii de tranzactionare cu petrol din Rusia.
Timcenko si-a vandut participatia de 44% la Gunvor partenerului sau suedez Torbjorn Tornqvist pe 19 martie, cu o zi inainte de a fi inclus pe lista sanctiunilor. Timcenko, cu o avere neta de 7,9 miliarde de dolari, potrivit indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg, detine o proprietate la Geneva.
Timcenko detine sau controleaza cel putin 10 companii prin intermediul Volga Group.
Grupul Gazprom, al carui CEO Alexey Miller este considerat un apropiat al lui Putin, are active de 14 miliarde de dolari printr-o divizie olandeza cu doar 14 angajati. Miller si Gazprom nu figureaza pe lista sanctiunilor SUA.
Si ucrainenii apropiati Rusiei detin active in paradisuri fiscale. Miliardarul Dmitri Firtas si-a construit averea prin intermediarea comertului cu gaze dintre Gazprom si Ucraina, prin compania elvetiana RosUkrEnergo, pe care o detine partial. El a fost arestat in martie, la Viena, pentru acuzatii de mita, in SUA.
Oleksandr Ianukovici, fiul fostului presedinte al Ucrainei Viktor Ianukovici, detine in Elvetia o companie de trading pentru marfuri, printr-o divizie a unui holding olandez. In februarie, politia elvetiana a confiscat documente de la birourile companiei din Geneva, intr-o investigatie de spalare de bani.
Viktor Ianukovici si fiul sau sunt pe lista sanctiunilor UE. Autoritatile de la Geneva au decis blocarea tuturor activelor lui Viktor Ianukovici si anturajului sau din Elvetia.
Pe acelasi subiect: