Analist: Iesirea Greciei din zona euro nu ar ingropa Atena. Cateva lectii pentru statul elen de la alte tari care si-au schimbat moneda
Grecia, drahma
Ultimele luni au fost marcate, in zona euro, de ingrijorarile legate de intrarea Greciei in incapacitate de plata si de un eventual Grexit, ceea ce ar trimite unde de soc nu numai asupra economiei europene, ci si asupra inrtegii lumi financiare. Unii analisti, insa, sunt de parere ca iesirea Atenei din blocul monetar nu ar fi atat de apocaliptica precum se anticipeaza.
Adam Slater, economist-sef la Oxford Economics, spune ca istoria ne arata ca din cele peste 70 de tari si teritorii care au renuntat la o moneda pentru a o inlocui cu alta, din 1945 pana in prezent, doar cateva au suferit pierderi majore. Iar in unele dintre acestea, cum ar fi fosta Iugoslavie, prabusirea economica a fost determinata de alti factori, cum ar fi razboiul civil.
Desi Grecia ar putea pierde pana la 10% din PIB in eventualitatea iesirii din zona euro, declinul poate fi limitat si economia isi poate gasi resursele necesare pentru a-si reveni.
“Este de asteptat ca, intr-o prima etapa, sa se inregistreze o scadere semnificativa a PIB-ului, dar exemplele din trecut ne arata ca aceasta ar putea fi urmata de un recul puternic. Totul depinde de modul in care se face tranzitia”, explica Slater, citat de Bloomberg.
Analistul da ca exemplu Cehoslovacia, care a renuntat la moneda in doar cinci saptamani, in 1993, odata cu ruperea tarii in doua state separate. Moneda Slovaciei a pierdut mai putin de 4% din valoare in acel an, iar in 1995 era cu 10% mai puternica.
Potrivit calculelor lui Slater, doua treimi dintre tarile care si-au schimbat moneda au inregistrat crestere in primul an dupa schimbare, si o treime dintre ele au avut scadere. O prabusire cu mai mult de 20% s-a inregistrat in doar 8% din cazuri. Letonia a avut cea mai puternica scadere a monedei, cu 29%, imediat dupa desprinderea de URSS, in 1991. Tara si-a revenit treptat, iar din 2014 face parte din zona euro.
La polul opus, tara care a iesit castigatoare in urma schimbarii monedei a fost Oman, care in 1973 introducea oficial rialul, in locul rupiei indiene. Inca de la inceput, moneda a avut un curs in jur de 2,6-2,8 dolari americani. In prezent, este a treia cea mai puternica moneda din lume, dupa dinarul kuweitian si dinarul din Bahrein.
In cazul Greciei, Slater sustine ca, deci moneda nationala care va fi introdusa in locul euro va fi mult mai slaba, acest lucru va impulsiona exporturile si va relaxa politicile monetare. Daca Atena isi declara falimentul, guvernul va avea spatiu fiscal pentru recapitalizarea bancilor, iar dupa trecerea socului iesirii din zona euro, pietele financiare se vor calma si investitorii vor incepe da crediteze din nou Grecia.
Grecia ia bani de la FMI ca sa-si plateasca datoriile catre FMI
Grecia a accesat rezervele de urgenta din contul sau deschis la Fondul Monetar International pentru a putea rambursa o transa de 750 de milioane de euro catre FMI, au declarat marti doi oficiali guvernamentali pentru Reuters.
Statele membre au doua conturi separate la FMI, unul in care sunt depozitate cotele lor anuale si unul care poate fi utilizat in situatii de urgenta, scria Agerpres.
Un oficial din guvernul grec a declarat pentru Reuters ca Atena a utilizat 650 milioane de euro din contul sau pentru a putea rambursa transa catre FMI. 'Am utilizat banii din contul pentru situatii de urgenta', a declarat un oficial sub protectia anonimatului. 'De asemenea, guvernul a utilizat aproximativ 100 de milioane de euro din rezervele proprii de lichiditati' a mai spus oficialul.
Un al doilea oficial grec a declarat ca rezervele pe care guvernul de la Atena le-a utilizat din contul sau la FMI trebuie refacute in decurs de cateva saptamani.
Faptul ca Grecia a platit luni, cu o zi inainte de scadenta, o transa de 750 milioane de euro catre Fondul Monetar International a clamat ingrijorarile referitoare la o posibila intrare in incapacitate de plata. Cu toate acestea, ministrul grec de Finante, Yanis Varoufakis a avertizat ca situatia lichiditatilor este o problema urgenta si ca un acord pentru eliberarea de noi fonduri este necesar in urmatoarele saptamani.
Ministrii de Finante din zona euro au declarat luni ca sunt necesare 'mai multe eforturi' in vederea ajungerii la un acord care sa permita deblocarea unei transe de 7,2 miliarde de euro din programul de asistenta, bani de care Atena are mare nevoie.
In total, Grecia are de rambursat aproape un miliard de euro catre FMI in luna mai si aproape sapte miliarde de euro catre BCE pana in luna august si exista ingrijorari ca Guvernul de la Atena va rata aceste plati. Aceasta ar fi o situatie fara precedent, care ar putea pune sub semnul intrebarii apartenenta Greciei la zona euro.
Pe acelasi subiect: