America pierde suprematia. China va deveni in acest an cea mai mare putere economica a lumii
China va depasi Statele Unite in acest an, devenind cea mai mare economie la nivel global in functie de paritatea puterii de cumparare, in timp ce India s-a instalat deja pe locul al treilea, devansand Japonia, potrivit unui raport al Programului International de Comparatie al Bancii Mondiale.
Estimarile iau in considerare cursurile de schimb valutar si preturile, comparatia fiind efectuata la paritatea puterii de cumparare, care masoara "valoarea banului" in fiecare tara.
La nivelul anului 2011, economia Chinei reprezenta deja 87% fata de cea americana, la paritatea puterii de cumparare, potrivit datelor Bancii Mondiale, scrie Financial Times, citat de Mediafax.
Astfel, la paritatea puterii de cumparare, PIB-ul Chinei a fost echivalent cu 13.500 miliarde de dolari in 2011, fata de valoarea nominala de 7.300 miliarde de dolari calculata la ratele de schimb valutar din acel an. In 2011, PIB-ul SUA a fost de 15.500 miliarde de dolari, potrivit datelor Bancii Mondiale.
In valoare nominala, Produsul Intern Brut al SUA este de aproximativ 16.200 miliarde de dolari, iar cel al Chinei de 8.200 miliarde de dolari.
Metoda paritatii puterii de cumparare este utilizata pentru a masura puterea de cumparare a unei monede in raport cu o valuta de referinta internationala, de obicei dolarul SUA, calculand o rata de schimb alternativa intre cele doua monede, care sa reflecte diferentele de pret.
SUA este cea mai mare economie a lumii incepand din 1872, cand a devansat Marea Britanie. Majoritatea economistilor estimau ca China va depasi SUA abia in anul 2019.
Concluziile apartin expertilor Programului International de Comparatie, gazduit sub umbrela Bancii Mondiale, care centralizeaza contributii de la cele mai importante agentii de statistica din lume, inclusiv din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite. Programul este considerat prima autoritate la nivel global in privinta estimarilor privind puterea de cumparare, datele produse de institutie fiind utilizate de o gama larga de organizatii din sectorul public si sectorul privat, inclusiv Fondul Monetar International. Raportul pe 2011, prezentat miercuri, reprezinta prima actualizare a datelor incepand din 2005.
La nivelul anului 2005, Programul plasa economia chineza la mai putin de jumatate fata de cea a SUA, respectiv 43%, procentaj care a crescut astfel de peste doua ori pana in 2011. Avand in vedere ca FMI estimeaza pentru China o crestere economica de 24% in perioada 2011-2014, fata de numai 7,6% in cazul SUA, economia chineza o va depasi probabil in acest an pe cea americana.
Datele vor intensifica disputa privind distributia constrolului asupra unor organizatii financiare globale, precum Banca Mondiala si FMI, care reflecta in tot mai mica masura realitatea din economia globala.
Cu 17% din populatia lumii, "tarile bogate" reprezinta 50% din PIB-ul global, in stagnare fata de 2005. Pe baza costului vietii, raportul releva ca cele mai scumpe tari sunt Elvetia, Novegia, Bermuda si Australia, la polul opus plasandu-se Egiptul, Pakistanul, Myanmar si Etiopia.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS