AFP: Londra va avea de platit o factura ”piperata” in urma Brexitului. Ce consecinte va avea retragerea M. Britanii asupra bugetului UE
Brexit
Factura pe care Londra va trebui sa o plateasca la parasirea Uniunii Europene (UE) este un dosar exploziv, care poate deraia rapid negocierile Brexitului, comenteaza AFP, care adauga ca suma este inca vaga, dar ca Bruxellesul promite ca va fi ”piperata”, noteaza News.ro.
Ce acopera aceasta factura? Cum se va derula negocierea? Londra va trebui sa plateasca suma ceruta de UE? AFP incearca sa raspunda acestor intrebari cu privire la bani, care vor cantari greu in divortul dintre UE si Marea Britanie.
Ce va contine factura?
”Atunci cand o tara paraseste Uniunea, nu exista pedepse, nu exista premii de dat la plecare, dar trebuie sa incheiem socotelile”, a avertizat recent negociatorul-sef al UE, francezul Michel Barnier, amintind ca Londra are ”angajamente” bugetare de respectat.
Cea mai mare parte reprezinta ”angajamentele restante” - o expresie care desemneaza angajamentele asumate de catre Regatul Unit in cadrul bugetelor anuale ale UE (bugetul pe 2017 al Uniunii este de aproape 159 de miliarde de euro), dar inca neonorate.
Mai delicat, UE ar vrea ca Londra sa onoreze, de asemnea, angajamente care nu sunt inca prinse in aceste bugete anuale, dar care sunt promise ”fondurilor structurale” (destinate tarilor celor mai sarace din Uniune) sau altor programe plurianuale, in domeniul cercetarii de exemplu. Dar si partea Regatului Unit in garantarea unor imprumuturi acordate de UE.
Negocierea va include, de asemenea, problema pensiilor functionarilor europeni. ”Nu este vorba despre pensionarea functionarilor britanici, ci de partea Regatului Unit in pensiile tuturor functionarilor UE”, explica o sursa diplomatica.
Cat?
Nicio cifra oficiala nu a fost publicata, insa potrivit unui oficial european de rang inalt Comisia Europeana (CE) a evaluat intre 55 si 60 de miliarde de euro suma pe care Londra va trebui sa o plateasca pentru a-si onora ansamblul angajamentelor. ”Este in jurul acestei sume”, a confirmat, in urma cu cateva zile presedintele CE Jean-Claude Juncker, "dar va trebui sa calculam stiintific”.
Negocierea nu ar trebui sa inceapa, insa, cu o batalie a cifrelor, da asigurari o sursa de la Bruxelles apropiata dosarului, ci cu punerea la punct a unor ”principii si unei metodologii” pe care cele doua parti vor incerca sa le adopte consensual.
Daca vor reusi,, ele vor putea sa avanseze in celelalte doua dosare considerate urgente de Bruxelles - problema frontierei nord-irlandeze si cea a drepturilor cetatenilor britanici in UE si europeni in Regatul Unit -, iar apoi sa le deschida pe toate celelalte, fara sa fie necesar sa inchida detaliile facturii.
Va fi Londra obligata sa plateasca?
Potrivit unei comisii din cadrul Camerei Lorzilor, Regatul Unit ar putea sa paraseasca in mod legal UE fara sa achite factura plecarii, cu rsicul de a compromite toate celelalte aspecte ale negocierilor. Insa ”noi suntem o natiune care isi onoreaza obligatiile”, a declarat ministrul britanic al Finantelor Philip Hammond.
In vederea unei reduceri a notei de plata, britanicii ar urma sa sublinieze ca o parte din bunurile UE le apartin, ca de exemplu cladirile institutiilor.
”Atunci cand parasesti un club de golf, nu ceri o parte a valorii cladirii. Nu asa stau lucrurile”, avertizeaza, insa, un diplomat.
In ceea ce priveste Bruxellesul, lucrurile sunt clare. ”Daca nu avem un acord asupra «exit bill» (factura de achitat), nu avem acord al iesirii deloc”, da asigurari un oficial european de rang inalt.
Care sunt consecintele asupra bugetului UE?
Regatul Unit ”participa in medie cu 14%” la bugetele programelor europene, a apreciat Michel Barnier. El se afla intre ”contribuabilii clari” la bugetul UE - adica da anual mai multi bani decat primeste.
Potrivit unui studiu recent, intocmit de Institutul Jacques Delors, Brexitul va reprezenta un ”soc” pentru bugetul european.
El va provoca, potrivit acestui studiu, un deficit ”de 5 pana la 17 miliarde de euro pe an”, in functie de ce vor alege sa faca Cei 27 (sa-si mareasca contributiile, sa-si reduca cheltuielile sau sa combine cele doua posibilitati), ceea ce anunta o ”targuiala dificila” intre ele.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS