Acordul OPEC+ pentru reducerea producției de petrol nu a avut efectul așteptat. Preţurile au scăzut la finalul zilei de luni, după creșteri timide pe parcursul zilei
Petrol
Preţurile petrolului au scăzut la finalul zilei de luni, în pofida acordului convenit de statele membre ale OPEC şi aliaţii organizaţiei, între care şi Rusia, pentru o reducere record a producţiei, cu 9,7 milioane de barili pe zi.
Acordul finalizat duminică după discuţii maraton, desfăşurate pe parcursul a patru zile, reprezintă cea mai mare reducere a producţiei de petrol din istorie.
Preţul petrolului West Texas Intermediate a scăzut luni cu 1,54%, la 22,41 dolari pe baril, după ce pe parcursul tranzacţiilor a urcat cu până la 8%.
Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a închis în urcare cu numai 33 de cenţi, la 31,81 de dolari pe baril, scrie News.ro.
Grupul de producători, cunoscut sub numele de OPEC+, a propus iniţial ca producţia de petrol să fie redusă cu 10 milioane de barili pe zi, reprezentând circa 10% din livrările de ţiţei la nivel global, dar Mexicul a refuzat să suporte reducerea care îi revenea.
Potrivit noului acord, Mexicul va reduce lvrările de petrol cu 100.000 de barili pe zi, faţă de alocarea iniţială de 400.000 de barili pe zi.
Reducerea producţiei de petrol cu 9,7 milioane de barili pe zi va intra în vigoare pe 1 mai şi va fi aplicată până la sfârşitul lunii iunie. Ulterior, reducerea va fi limitată la 7,7 milioane de barili pe zi din iulie şi până la sfârşitul anului 2020 şi la 5,8 milioane de barili pe zi din ianuarie 2021 şi până în aprilie 2022.
Grupul, care reuneşte 23 de ţări producătoare de petrol, se va reuni din nou pe 10 iunie pentru a stabili dacă vor fi necesare noi măsuri.
Preţurile petrolului Brent şi WTI au scăzut cu mai mult de jumătate faţă de nivelurile înregistrate la începutul acestui an, din cauza prăbuşirii cererii provocată de pandemia de coronavirus.
Norvegia nu a decis încă dacă reduce producţia
Norvegia, cel mai mare producător de petrol din Europa Occidentală, va anunţa în curând dacă îşi reduce producţia de ţiţei, a declarat luni ministrul Energiei, Tina Bru.
"Acordul convenit în rândul statelor producătoare OPEC+ este foarte pozitiv", a declarat Tina Bru, adăugând că Norvegia va lua o decizie cu privire la o posibilă reducere a producţiei "în viitorul apropiat".
OPEC+ a subliniat că ar dori ca şi alţi producători de petrol, precum SUA, Canada, Brazilia şi Norvegia, să îşi reducă şi ei producţia cu o cantitate cumulată de cinci milioane barili de petrol pe zi.
Norvegia a informat că va analiza o reducere unilaterală a producţiei sale în sprijinul acordului dar nu a precizat cât de mare ar putea fi această reducere potenţială.
În luna februarie a acestui an, producţia de ţiţei a Norvegiei a fost de 1,75 milioane barili pe zi, în creştere cu 26% comparativ cu luna februarie a anului trecut. Dacă se adaugă şi producţia de condensat şi gaze naturale lichide, producţia de hidrocarburi a Norvegiei a fost de 2,1 milioane barili pe zi, echivalentul a aproximativ 2% din producţia mondială.
Consumul mondial de combustibil este cu aproximativ 30% mai mic din cauza pandemiei de coronavirus care a ucis peste 100.000 de persoane şi a introdus în carantină guverne şi companii din întreaga lume.
"Nu ne aşteptăm la o revenire sustenabilă a preţului la petrol până la apariţia pe piaţă a unei cereri semnificative, în trimestrul al treilea", susţine Harry Tchilinguirian, analist la BNP Paribas.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS