Marele Duce Jean a condus Marele Ducat al Luxemburgului între 1964 şi 2000, când a abdicat în favoarea fiului său Henri, actualul suveran.

Jean s-a născut la 5 ianuarie 1921, ca fiu al Marii Ducese Charlotte şi al prinţului Felix de Bourbon-Parma.

Prima parte a vieţii i-a fost marcată de Al Doilea Război Mondial, când familia sa a fost obligată să se refugieze din calea trupelor naziste, ajungând în SUA şi Canada.

Jean a revenit în Europa în 1942 pentru a primi instruire militară la Academia Sandhurst din Marea Britanie.

Pentru scurt timp a servit în regimentul de gardă de la palatul Buckingham, după care s-a alăturat forţelor aliate în Normandia în 1944, luând parte la bătălia pentru Caen.

După război, Jean s-a căsătorit cu prinţesa belgiană Josephine Charlotte, cu care a avut cinci copii. A devenit cel de-al şaselea Mare Duce din istoria Luxemburgului la abdicarea mamei sale, Charlotte, în 1964.

În cei 36 de ani de domnie, Luxemburg, un stat de numai o jumătate de milioane de locuitori, situat între Belgia, Germania şi Franţa, s-a transformat dintr-o ţară industrială într-un centru financiar internaţional.

Jean l-a pregătit pe fiul său cel mare, Henri, pentru a-i deveni succesor, transferându-i cea mai mare parte din îndatoriri în 1998. Doi ani mai târziu, Marele Duce Jean a abdicat.

În 1940, când Germania a invadat Luxemburgul, familia sa a fost nevoită să se refugieze în Franţa, Portugalia, apoi în Statele Unite şi în Canada, revenind spre sfârşitul exilului în Europa, în Marea Britanie. Jean a urmat cursuri de drept şi ştiinţe politice la Universitatea Laval din Quebec, în Canada.

La sfatul regelui George al VI-lea, în 1942, prinţul Jean s-a alăturat voluntar Gărzilor Irlandeze din armata britanică. Apoi, şi-a completat instruirea militară studiind la Colegiul Militar Regal din Sandhurst, absolvind cu gradul de locotenent secund, la 28 iulie 1943. A participat, printre altele, la debarcarea din Normandia, bătălia pentru Caen, alăturându-se forţelor aliate în acţiunile de eliberare a Luxemburgului de sub ocupaţia nazistă. La 3 martie 1944, prinţul Jean a fost promovat la rangul de locotenent. La 21 august 1984, a fost promovat colonel al Regimentului Gărzilor Irlandeze, iar la 17 martie 1995, regina Elisabeta a II-a l-a numit General de Onoare al Armatei Britanice (Général Honoraire de l'Armée Britannique), potrivit site-ului www.monarchie.lu/fr.

În aprilie 1961, Marea Ducesă Charlotte, făcând uz de dreptul ei constituţional, l-a numit pe prinţul Jean, Mare Duce Ereditar, reprezentantul său, cu titlul de Lieutenant Représentant, predându-i, astfel, majoritatea prerogativelor sale constituţionale. Domnia Marelui Duce Jean, începută la 12 noiembrie 1964, ca urmare a abdicării Marii Ducese Charlotte, a fost una dintre cele mai prospere cunoscute vreodată de Marele Ducat al Luxemburgului. În cei 36 de ani de domnie, Luxemburg, un stat de numai o jumătate de milion de locuitori, situat între Belgia, Germania şi Franţa, s-a transformat dintr-o ţară industrială într-un centru financiar internaţional.

La data de 4 martie 1998, Marele Duce Jean l-a numit pe fiul său Henri, reprezentantul său, cu titlul de Lieutenant Représentant, după exemplul mamei sale, Marea Ducesă Charlotte, din 1961. Marele Duce Jean a abdicat la 7 octombrie 2000 în favoarea fiului său, Henri, Mare Duce de Luxemburg. Prinţul Henri a devenit noul suveran al Marelui Ducat de Luxemburg, depunând jurământul în Camera Deputaţilor, la câteva minute de la abdicarea tatălui său.

Luxemburg este o monarhie constituţională în care Marele Duce deţine puteri executive, legile intrând în vigoare doar după promulgarea lor de către suveran.

Ultima apariţie publică a fostului suveran a avut loc la sfârşitul lunii martie, în timpul unui forum organizat de fiica sa, Marea Ducesă Maria Teresa, pentru a lupta împotriva violenţei sexuale în zonele de război, scrie AFP, preluată de Agerpres.