Intreprinderea Romaneasca de Pescuit Oceanic, sau IPO Tulcea, era cea care se ocupa cu industria pestelui in perioada comunista. Intreprinderea avea in anii 80 peste 6 mii de angajati si trimitea 60 de vapoare mamut pe oceane din lumea larga.

La ora actuala, insa, Flamingo 4 este singura nava inca functionala din ceea ce era odata flota de pescuit a Romaniei. Un pescar batran, de 67 de ani, indruma alti 4 tineri veniti din constructii.

Vapoarele care odata erau mandria Epocii de Aur, mai pot fi gasite acum doar in fotografii si filmari vechi. Anii de dupa Revolutie au adus un declin total: intreaga flota a ajuns la fier vechi in urma unor afaceri dubioase si a unui management defectuos. Am ramas fara o industrie importanta si ne-am exclus singuri de pe o piata mondiala care ne-ar fi putut aduce prestigiu si resurse importante.

Marinarii romani, uitati in porturile straine

Vijelia a inceput imediat dupa Revolutie, cand IPO a devenit Companie de stat, la Ministerul Agriculturii. Navele au fost vandute in urma mai multor intamplari nefaste pentru soarta Companiei. Petre Roman, pe atunci premier, a fost cel care a decis reorganizarea IPO. In ziua de azi si-a amintit ca aprobat o serie de imprumuturi de la banci din strainatate, pentru modernizarea aparaturii de la bordul navelor. Sustine ca planul sau era pe termen lung si ca problema a intervenit dupa ce nu a mai fost premierr iar statul nu a mai platit respectivele rate.

In 1992 Compania de Pescuit Oceanic a trecut la FPS, in idea de a fi privatizata. Doar ca deja acumulase multe datorii, iar prin trecerea la Fond, statul nu a mai investit niciun leu. Ba chiar politica Fondului proprietatii era de micsorare a capitalului in companiile detinute, nu de marire. Statul nu a mai platit licentele desi vapoarele erau pe oceanele lumii. Asa a inceput pierderea navelor.

In multe cazuri, marinarii s-au trezit in porturi de la celalalt capat al lumii ca nava pe care au venit si-a pierdut peste noapte licenta. Comdanatii au decis din proprie initiativa sa se intoarca acasa. Problema e ca pe drumul spre casa navele adunau datorii. Comandantii au achizitionat carburant, material pentru reparatii si provizii, urmand ca sefii din companie sa plateasca ulterior.

Doar ca vapoarele erau inchiriate unor firme private, care au ajuns sa achite sumele restante. S-a ajuns ulterior ca armatorii care inchiriasera sa execute compania romaneasca si sa obtina vapoarele pentru datorii de cateva zeci de mii de euro plus penalitati. Acest tertip nu putea fi dus la indeplinire fara concursul directorilor care s-au perindat la Companie in anii 90.

Cititi continuarea pe romaniateiubesc.stirileprotv.ro.