Ministerul Economiei propune amanarea majorarii capitalului OMV Petrom cu 201 milioane lei
Directoratul OMV Petrom (SNP) propune amanarea discutarii unei operatiuni de majorare a capitalui social al companiei cu pana la 201,8 milioane lei, la solicitarea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA), actionar minoritar al companiei.
Propunerea de amanare a discutarii si supunerii votului privind majorarea capitalului social, prin incorporarea valorii anumitor terenuri in faoarea statului roman si prin aporturi in numerar ale detinatorilor de drepturi de referinta, completeaza ordinea de zi a unei adunari a actionarilor programata pentru 29/30 aprilie.
Modificarea listei initiale de propuneri a fost solicitata de Ministerul Economiei, care controleaza 20,6% din capitalul Petrom, potrivit unui raport al companiei, remis, joi, Bursei.
Propunerea initiala viza majorarea capitalului social cu maxim 201,8 milioane lei, prin incorporarea unor terenuri in favoarea Statului Roman, in valoare de 41,6 milioane lei, si prin aporturi in numerar din partea celorlalti actionari.
Daca propunerea era aprobata, capitalul companiei ar fi urcat de la 5,664 miliarde lei la 5,866 miliarde lei.
O alta propunere care modifica ordinea de zi anuntata initial vizeaza revocarea lui Daniel Costea din functia de membru al Consiliului de Supraveghere al companiei si numirea in aceasta pozitie a lui Mark Mobius, presedintele executiv al Franklin Templeton, compania care va administra activele Fondului Proprietatea
Pe ordinea de zi a sedintei mai figureaza si imputernicirea Directoratului companiei, pentru o perioada de un an, sa majoreze capitalul social cu maximum 50% din valoarea actuala. Imputernicirea expira in momentul in care compania va strange de la actionari fonduri in echivalentul in lei a peste 600 milioane de euro.
Totodata, conducerea companiei solicita actionarilor aprobarea de principiu a transferului catre OMV Petrom Marketing a trei unitati de afaceri din divizia Marketing a Petrom, respectiv Vanzarea cu Amanuntul, Comercial si Administrarea Afacerii. Societatea OMV Petrom Marketig este controlata integral de Petrom.
In sedinta din 29 aprilie actionarii vor trebui sa voteze si propunerea Directoratului privind nerepartizarea de dividende, precum si bugetul de venituri si cheltuieli pentru acest an. Propunerea de neacordare de dividende a fost deja aprobata joi de Consiliul de Supraveghere al companiei.
Conducerea companiei a inscris pe ordinea de zi si nerepartizarea catre salariati a unei cote parte din profitul inregistrat de OMV Petrom anul trecut.
Compania este controlata de grupul OMV, care detine 51,01% din actiuni, in timp ce statul roman are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. In actionariat se mai regaseste Fondul Proprietatea, cu o participatie de 20,11%.
Actiunile OMV Petrom se tranzactionau, joi, la un pret de 0,352 lei, in urcare cu 0,57%, iar la aceasta cotatie compania are o capitalizare de 19,938 miliarde lei.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS