Spiritul intreprinzator, cheia succesului pentru tot mai multi romani. Bijuteriile handmade, profit de 3.000 lei pe luna
Fie ca au ramas fara job sau au vrut sa isi schimbe cariera, si-au indreptat atentia spre bijuteriile handmade. Unii spun ca scot un profit de pana la 3.000 de lei pe luna. Pentru aceasta pasiune au renuntat la podiumurile de moda din New York, la catedra sau la calcule de contabilitate.
Adriana Pop a lucrat sase ani in invatamant. A predat geografia la un liceu din Baia Mare. Dar nu castiga suficient pentru un trai fara griji, asa ca, in urma cu doi ani, a facut o schimbare si a inceput sa confectioneze diverse obiecte din margele.
"De la hobby a ajuns un bussines. In momentul de fata supravietuiesc de pe urma margelelor. Cea mai mare satisfactie e sa poti sa faci ceea ce-ti place, pe langa partea materiala care s-a mai imbunatatit, e bucuria aceea de a vedea doamne fericite ca-ti poarta creatiile", spune Adriana.
Si Alina Frandes si-a transformat pasiunea intr-un job de succes. A lasat o cariera de manechin in New York, pentru o afacere cu bijuterii handmade. "Am fost in State patru ani. Am lucrat ca model. Sunt doua lumi total diferite, acum fac ce simt si incerc sa transpun ceea ce simt in ceea ce fac. De un an de zile fac handmade bijuterii si hainute pentru copii", a povestit tanara.
Dupa sapte ani in care a facut contabilitate, si Ada Balan s-a reorientat, iar astazi isi prezinta creatiile la targuri handmade. "Nu-mi e dor de statul la birou absolut deloc. E un nou stil de viata, mult mai liber, nu stai inchis intre patru pereti, poti sa cunosti oameni, vezi locuri noi. Poti ramane si cu profit din chestia asta", sustine si Ada.
Sa poti sa iesi din criza si sa ai succes este o adevarata arta: arta de a-ti schimba destinul. Din ce in ce mai multi romani ne demonstreaza faptul ca sfarsitul carierei lor poate insemna inceputul alteia, una mult mai profitabila, de altfel.