Ce afacere iti faci cu 10.000 de euro?
Fie ca vorbim despre o afacere online sau despre o franciza alimentara, iti trebuie un plan de afaceri bine pus la punct, dar cel mai important: ai nevoie de un capital. Incont.ro iti spune ce business ai putea incepe cu 10.000 de euro!
De exemplu, daca esti tanar si ai deja o mica afacere, atunci afla ca poti lua pana la 10.000 de euro chiar de la statul roman pentru a-ti finanta business-ul. Iar daca tu ai deja 10.000 de euro, din start poti porni la drum.
"Cei 10.000 reprezinta suma acordata de stat, insa ea vine ca si cofinantare iar cei care vor sa o obtina trebuie sa contribuie cu cel putin inca 10.000 "de euro din fonduri proprii sau prin imprumut bancar. Astfel, vorbim de cel putin 20.000 de euro disponibili pentru investitorii debutanti. In general, orice startup este demarat din fonduri proprii si finantari de la apropriati, familie, prieteni, astfel incat suma de inceput poate fi mai mare; in plus, statul acorda garantii de pana la 80% din valoarea unui imprumut care este solicitat de cei eligibili, dar nu mai mult de 80.000 de euro", spune Bogdan Belciu, partener in cadrul firmei de consultanta PricewaterhouseCoopers (PwC).
Iar daca vrei sa-ti faci o afacere in domeniul productiei sau al serviciilor in mediul rural ai mai multe sanse sa obtii banii. Vorbim despre un mic business, despre o frizerie sau poate o mica fabrica de sapun, insa trebuie sa ai maximum cinci angajati si sa iti deschizi o firma pentru prima oara.
Planul de afaceri trebuie sa cuprinda urmatoarele: domeniul de activitate al firmei, obiectivele propuse, resursele materiale, tehnologice, informationale si umane, necesare desfasurarii activitatii, planul prognozat de venituri si cheltuieli, precum si evolutia economica a intreprinderii, pe termen lung.
Vezi care sunt conditiile de creditare daca vrei sa iei 10.000 de euro de la stat!
Ce afaceri merg bine in 2011: business-urile artizanale si cele IT
De exemplu, Belciu spune ca cele mai bune afaceri sunt cele din sectorul IT, ca de exemplu programare, insa nu sunt excluse nici business-urile artizanale. "Vorbim despre partea de programare, dezvoltare de aplicatii, jocuri sau chiar intretinere sau reparatii", explica el.
Daca tot vorbim despre afaceri artizanale, afla ca poti lua si bani de la UE pentru finantarea afacerii tale. In unele cazuri, finantarea ajunge si la 70% din costul proiectului.
Poti lua bani europeni pentru deschiderea unui mici fabrici de caramizi, covoare sau chiar sapunuri! Iar cum in ultima vreme sunt tot mai multe targuri de produse bio organizate in toata tara, poti sa iti vinzi produsele asa.
In ceea ce priveste investitia, Uniunea Europeana iti deconteaza 70% din valoarea totala eligibila si poti obtine un sprijin maximum de 200.000 de euro daca ai un IMM. Daca esti persoana fizica, atunci poti obtine doar 50.000 de euro.
O alta idee ar fi sa-ti deschizi o cizmarie sau o croitorie. Si asta pentru ca in vremuri de criza in care romanii sunt atentie la fiecare banut si renunta la cumparaturile care nu sunt de stricta necesitate, s-ar putea sa revina la vechiul obicei de a-si repara pantofii din sezonul trecut. De exemplu, daca pui un flec nou la un pantof de anul trecut te costa doar 15 lei, comparativ cu 100 de lei o pereche noua. Iar asta inseamna un profit in plus pentru tine.
Online sau offline?
Daca te hotarasti la o afacere online atunci primul pas este sa-ti rezervi un domeniu, te costa in jur de 50 de euro. Iar printre cele mai cautate sunt cele din servicii sau chiar vanzare de electronice.
Care este avantajul unui magazin online de electronice comparativ cu unul clasic? Investitia intr-unul offline te costa aproximativ 50.000 de euro, pentru un spatiu de 1.500 de metri patrati. Mai adauga aici stocul de produse si plata angajatilor si costurile cresc deja cu 20-30%.
In schimb, pentru un magazin online, investitia de baza ajunge la 4.500 de euro. Aici am inclus inregistrarea domeniului: cele ".ro" costa 45 de euro pe viata, iar cele cu ".com" - 10 euro anual.
Mai mult, nu ai costuri cu stocarea, chiria si personalul. Unde mai pui ca poti face si reduceri substantiale de pret daca tot nu platesti chirie. Iar totul se intampla la doar un click distanta. Marja de profit este si ea chiar foarte mare, si de 80%.
Atentie insa! Lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Chiar daca dai o suma modica pentru inregistrarea domeniului, ai costuri cu intretinerea site-ului si optimizarea lui in motoarele de cautare. Daca un pachet decent de hosting este cam 100 de euro lunar, vei da si 1-2.000 de euro lunar pentru intretinerea site-ului.
De exemplu, gasesti la Lacedo sau la Genetics cateva preturi pentru deschiderea unui magazin online.
Magazin de covrigi
Daca ai de investit 10.000 de euro, de ce nu ai incerca sa-ti faci o covrigarie? Specialistii spun ca investitia minima in aceasta afacere te ajunge la 15.000 daca vrei sa cumperi o banda de productie, un malaxor si mobilier de profil. Insa daca vei cumpara utilajele la mana a doua s-ar putea sa te incadrezi in cei 10.000 de euro disponibili.
Aici trebuie sa iei in considerare spatiul, care trebuie sa fie de 15-20 de metri patrati, iar chiria te mai costa lunar 2-300 de euro in functie de vadul comercial. Sau poate vrei sa nu ai dureri de cap si iti iei direct o franciza de covrigarie!
Investitia este recuperata foarte repede insa! Si asta pentru ca la un cost de 1 leu per covrig si cam 3.000 de covrigi vanduti zilnic, vanzarile ajung si 90.000 de lei lunar.
Ai 10.000 de euro, ce franciza poti cumpara?
Specialistii spun ca anul acesta cele mai cautate francize sunt cele din sectorul alimentar. Asta inseamna ca afacerile cu cel mai mare potential pe timp de boom imobiliar, in 2008 de exemplu, s-au mutat din sectorul imobiliar in cel al consumului.
De exemplu, o gogoserie de costa 5-6.000 de euro, la fel si un fast-food.
Astfel, te incadrezi si in bani, iar investitia este recuperata rapid, in mai putin de un an.
Cu ce e diferita o franciza fata de o afacere pornita de la zero? Practic ai nevoie doar de spatiu si de bani, si asta pentru in ca in costul francizei sunt incluse si echipamentele, iar in unele cazuri si o parte din produse, ca de exemplu in cazul celor alimentare.