Amenajare de gradini, inchiriere de ATV-uri sau cabinet medical. Ce afaceri fac primii tineri care au luat bani de la stat?
Agentia pentru IMM-uri a semnat miercuri primele 70 de contracte de finantare nerambursabila in cadrul programului de sprijinire a debutantilor intreprinzatori, derulat de stat. Astfel, tinerii care isi vor asigura partea de finantare in derularea business-ului lor, au fost primii care au primit aprobare din partea Agentiei. Cine sunt insa acestia si ce afaceri isi vor deschide?
700 de tineri si-au depus online planurile de afaceri pe site-ul AIPPIMM. Miercuri, primii 70 dintre ei, care au primit si aprobarea Agentiei pentru IMM-uri, au semnat contractele de finantare in prezenta premierului Emil Boc, a ministrului economiei, Ion Ariton si a presedintelui AIPPIMM, Cristian Haiduc.
Cine sunt insa primii cinci dubutanti, care vor sa-si deschida propriile afaceri? Spre ce domenii s-au orientat, avand in vedere situatia economica in care se afla Romania in prezent si cu ce ganduri pornesc la drum? Sa-i luam pe rand.
Un business verde
Janos Mate a fost primul tanar care a semnat contractul de finantare cu guvernul roman. Este originar din localitatea Sancraiu, judetul Covasna si are 31 de ani. A fost profesor de geografie in Sfantul Gheorghe, insa nu mai preda de cativa ani buni, pentru ca, spune el “desi este foarte frumos sa predai, salariile sunt foarte mici”.
A renuntat la invatamant si s-a orientat spre vanzari. Pentru ca a prins ceva experienta in domeniu, iar asociatul sau a lucrat aproape opt ani in Ungaria, in domeniul silviculturii, s-au gandit sa infiinteze Pinus Siculus, o societate care se ocupa de amenjarea de gradini si spatii verzi.
Janos a venit cu partea lui de 10.000 de euro si a cerut statului alti 10.000 de euro.
“N-o sa fie asa usor”, spune tanarul, insa firma lui functioneaza deja din luna martie si potrivit calculelor sale, pana la sfarsitul acestui an, ar putea atinge o cifra de afaceri de aproximativ 90.000 de euro.
Janos este increzator in business-ul sau, mai ales ca firmele din zona in care traieste s-au inchis. Deja si-a testat afacerea la sfarsitul anului trecut, cumparand tot felul de plante pentru amenajarea a aproximativ noua gradini. Se aprovizioneaza cu arbusti, plante si pomi fructiferi in fiecare luna de la sase producatori locali, din Mures, Brasov si Harghita.
“Am facut o proba si lucrurile au mers bine”, a spus pentru incont Janos Mate. Acum, tanarul asteapta nerabdator sa primeasca fondurile de la stat pentru a putea sa-si achizitioneze echipamentele necesare: masina de tuns, motostivuitor pentru iarba, motosapa, licente de software si multe altele. S-a gandit si la diverse metode de promovare, atat pe internet, cat si in presa si la radio-ul local.
“Daca lucrurile merg bine, anul viitor vrem sa deschidem o filiala in Miercurea Ciuc”, ne-a marturisit el.
Afacere cu ATV-uri
Ionut Popovici s-a gandit la o firma de inchiere de echipamente sportive. Mai exact: ATV-uri pentru plimbari si circuite montane.
Ionut are 28 de ani si locuieste in Resita, la baza Muntelui Semenic. S-a gandit ca zona turistica este propice plimbarilor cu ATV-urile, mai ales ca nu exista asemenea distractii prin imprejurimi.
“Nu sunt ATV-uri in zona aceasta si am zis ca ar fi o oportunitate”, a spus pentru incont.ro Ionut. A avut aproximativ 10.000 de euro si a mai cerut 10.000 de la stat, pe care i-a si “obtinut”. Miercuri a semnat contractul de finantare la Bucuresti si asteapta sa-i fie alimentat contul cu fondurile guvernului.
Ionut a concesionat o proprietate de 500 de metri patrati , pe care sa o foloseasca drept spatiu pentru cele patru ATV-uri pe care urmeaza sa le achizitioneze si sa le inchirieze pasionatilor de sporturi montane.
Planuieste sa inchirieze un ATV cu 30 de lei pe ora, dar stie ca va pregati si diverse pachete cu circuite montane.
“Cei care vor dori sa foloseasca ATV-urile pe drumurile publice, vor trebui sa detina permis de categorie B. Cei care vor dori sa faca circuite montane, vor fi insotiti de mine”, spune Ionut, care obisnuieste sa participe la Enduro Cross.
Un ATV costa aproximativ 5.000 de euro, iar Ionut deja s-a interesat la cativa distribuitori din tara. Mai nou, se gandeste sa le achizitioneze din strainatate, de prin Austria sau Germania, precum ca sunt mai “calitative”, spune el.
Advis Adventure are momentan doi angajati. Spera ca pe viitor compania lui sa se dezvolte si sa ofere si servicii de rafting si mountain-bike.
“Sunt multumit ca pot oferi doua locuri de munca si ca pot genera profit. Ajutorul de la stat este binevenit”, ne-a spus Ionut. Avand in vedere ca este un business sezonier, se asteapta sa obtina “un profit putin mai mare decat un salariu mediu pe economie”.
Portal de administrare a companiilor financiare
Roxana Melinte este licentiata in domeniul relatiilor publice la Universitatea Bucuresti si dupa ce s-a sfatuit cu un prieten, de profesie economist, s-a hotarat sa-si lanseze o intreprindere care sa se ocupe de administrarea portalurilor de finante. Dispunand de 10.000 de euro, s-a gandit sa lanseze un portal care sa ofere consultanta si promovare companiilor financiare. Portalul va fi realizat de o companie de IT, iar Roxana si asociatul sau se vor ocupa de promovarea si intermedierea comunicarii firmelor de audit si consultanta.
De ce a ales aceasta nisa? „Aici am identificat nevoia de mediere a comunicarii de afaceri”, a spus pentru incont.ro Roxana. Intreprinderea infiintata va avea doi angajati si un sediu inchiriat undeva in Vitan, Bucuresti.
Acum, asteapta ajutorul nerambursabil de 10.000 de euro, finantat de stat, pentru a putea sa-si achizitioneze echipamentele necesare: doua laptopuri, licentele software si o plasma pentru prezentarile clientilor.
„Ne ajungem pentru inceput. Sper sa gasim suficienti clienti cat sa ne dezvoltam pe viitor si pe alte domenii”, ne-a explicat Roxana.
Tanara debutanta a facut pana acum cateva intern-shipuri pentru ONG-uri si diverse institutii culturale, unde, spune ea, a prins experienta in domeniul comunicarii.
Atelier de marcare computerizata
Vasile P. este un alt intreprinzator care a reusit sa-i convinga pe membrii Agentiei pentru IMM-uri ca business-ul sau merita finantarea guvernului.
Tanarul de 34 de ani, inginer de profesie, vrea sa-si deschida un atelier de marcare computerizata, unde sa editeze etichete, materiale promotionale, atat pentru piata publicitara, cat si pentru cea de gravura. Are ceva experienta in domeniul public, unde lucreaza momentan, insa imediat ce primeste fondurile de la stat, intentioneaza sa se ocupe exclusiv de intreprinderea sa.
Compania lui va avea doi angajati si se va situat intr-un spatiu inchiriat din localitatea Scheia, judetul Suceava. Investitia se ridica la aproape 20.000 de euro, iar la sfarsitul acestui an, Vasile spera sa obtina un profit de cateva mii de euro.
„Asteptarile sunt mari, dar si emotiile pe masura, avand in vedere ca aceasta este prima data cand trebuie sa-mi dovedesc calitatile manageriale”, a declarat pentru incont.ro, Vasile P.
Centrul de Osteoporoza
Ioana Mihaila are 30 de ani si este medic endocrinolog. Impreuna cu sotul sau, de profesie radiolog, au descoperit ca in orasul lor nu exista nici un aparat care sa diagnosticheze osteoporoza. Intre timp, un astfel de echipament a fost adus la una din clinicile private din Oradea.
Bazandu-se insa pe studiile de piata, care aratau ca aproximativ 55.000 de persoane din Oradea, cu varste peste 65 de ani sufereau de aceasta afectiune si pe experienta in domeniul medical, cei doi s-au gandit sa infiinteze un centru de diagnosticare a osteoporozei.
Totodata, Ioana intentioneaza sa organizeze si niste sesiuni saptamanale in care sa ofere „informatii utile pe care, in general, medicii de familie nu le dau pacientilor bolnavi”, spune ea.
Clinica de diagnosticare sau se va situa la aproximativ cinci minute de centrul orasului, intr-o cladire care apartine familiei Ioanei.
„Pe masura ce ne vom dezvolta, intentionam sa inchiriem un sediu si eventual sa ne focalizam si pe nutritie, deoarece aparatul acesta de diagnosticare a osteoporozei, analizeaza si grasimea corporala”, ne-a spus tanara.
Investitia acestui centru se ridica undeva la 40.000 de euro, din care 32.000 costa doar echipamentul de diagnosticare.
„Noi voiam sa infiintam acest centru cu orice pret si dispuneam deja de bani, insa programul derulat de stat a picat la tanc”, ne-a explicat Ioana, care a cerut 10.000 de euro nerambursabili guvernului, restul de 30.000 fiind contributie proprie.
„O sedinta de diagnosticare va costa undeva la 60 de lei”, spune Ioana.
Ioana si sotul sau spera ca business-ul sa devina profitabil dupa an, previzionand o medie zilnica de 3-5 pacienti, in urma unor cursuri de informare pentru medicii de familie si a unor activitati de promovare in ziarele locale si pe site-ul de prezentare al centrului de osteoporoza.
Despre programul de stimulare a tinerilor intreprinzatori
Programul derulat de stat a fost lansat pe 11 februarie, cand tinerii au putut sa-si inregistreze intreprinderile la Registrul Comertului, iar aplicarea pe site-ul Agentiei pentru IMM-uri a fost posibila de pe 22 februarie.
Cei care si-au depus pana in prezent planuri de afaceri, vor afla aproximativ la jumatatea lunii mai, daca vor primi sau nu finantare din partea statului si a bancii. In cazul celor norocosi, acestia isi vor deschide un cont la CEC Bank, in care guvernul le vireaza cei 10.000 de euro. Tot aici le vireaza si CEC Bank contributia financiara in acest proiect, in functie de fiecare caz in parte. Intreprinzatorul vine cu facturile si apoi plateste direct.
Banii vor fi virati in contul beneficiarului, iar el va cumpara utiliajele, echipamentele si tot ceea ce are nevoie in business-ul sau prin ordin de plata. Va face apoi plata direct la CEC Bank, cu factura de plata, iar banca ii va vira furnizorului banii.
Afla mai multe despre cum poti sa-ti deschizi o afacere pe banii statului si ce conditii de creditare trebuie sa indeplinesti.
Mai multe despre:
#tineri#afaceri#Agentia pentru IMM-uri#programul de stimulare a tinerilor intreprinzatori
Pe acelasi subiect: