Prea mult interes pentru bani nerabmursabili. Inscrierea pentru ajutor de minimis pentru IMM-uri, anulata dupa ce site-ul Ministerului de Finante a cedat din cauza suprasolicitarii
UPDATE Scandal cu miza de o jumatate de miliard de lei la Ministerul de Finante. Statul a deschis in aceasta dimineata lista pentru ajutoare de 200 de mii de euro, nerambursabile, pentru firme mici si mijlocii. Mii de patroni se plang insa ca nu au reusit sa se inscrie pe site pentru ca programul nu a functionat. Antreprenorii acuza guvernul ca ar fi incercat astfel sa acorde niste bani cu dedicatie si cer premierului Ponta anularea procedurii.
Patronii a mii de firme din Romania au sperat ca la ora 8 dimineata, cand Ministerul Finantelor a deschis inscrierile pentru ajutoare de stat de 200 de mii de euro, nerambursabili, vor prinde un loc pe lista mult ravnita si, evident, banii promisi de stat.
"Am incercat sa accesam cererea online de pe mai multe calculatoare nu numai de pe unul. Nici eu si nici colegii mei si nimeni cu care am vorbit nu a reusit sa completeze si sa trimita formularul. Iti lua 20 de minute numai completarea. Anii trecuti era mult mai curata si transparenta aceasta sesiune, anul acesta inscrierea online a fost un esec total", explica Andreea Petica, managerul unei firme.
In ciuda blocajului general, la ora 8:30 Ministerul de Finante a publicat o lista cu 714 IMM-uri care ar fi reusit sa se inscrie.
Asociatia Romana de Consultanta considera insa ca licitatia nu a fost transparenta si trebuie anulata. "Nu au existat sanse reale si egale pentru toti potentialii beneficiari in sesnul in care acestia nu au putut sa aplice pe aceasta macheta online. Solicitam primului ministru trimiterea corpului de control ca sa verifice daca ministerul de finante s-a achitat de sarcini", spune Laura Zainescu, presedinte ARC.
Ministerului de Finante a anulat sesiunea de inregistrare
Ministrul Finantelor a decis ca sesiunea de inregistrare online pentru schema de minimis, derulata miercuri dimineata, dar reclamata de mai multi inreprinzatori, sa fie anulata si reluata ulterior pentru a fi eliminata astfel orice suspiciune cu privire la corectitudinea derularii acestei proceduri.
Miercuri seara, Ministerul Finantelor a transmis un comunicat in care ministrul de resort, Daniel Chitoiu, anunta anularea procedurii derulate dimineata.
"In cursul zilei am fost informat in legatura cu existenta unor probleme in procedura de depunere online din cadrul schemei de minimis. Am dispus imediat demararea unei anchete interne impreuna cu STS si alte institutii competente din domeniul sigurantei IT. Din primele investigatii a rezultat faptul ca resursele IT alocate schemei de minimis au fost insuficiente in urma anticiparii gresite a numarului mare de firme care sunt interesate. Astfel, au aparut blocaje si mesaje de eroare in accesarea paginii de internet dedicate schemei de minimis. Ca urmare, am decis ca sesiunea de inregistrare online desfasurata astazi pentru schema de minimis sa fie anulata si reluata ulterior pentru a oferi egalitate deplina de sanse tuturor IMM-urilor interesate sa inregistreze cereri de finantare, eliminând orice suspiciune cu privire la corectitudinea derularii acestei proceduri", afirma ministrul Finantelor.
El mai arata ca doreste ca acest program sa fie implementat corect, iar banii din schema de minimis sa ajunga la cât mai multe firme fara nicio suspiciune si nu accepta sa planeze nicio urma de indoiala cu privire la acest program.
Pagina de internet a Ministerului Finantelor dedicata schemei de minimis pentru IMM-uri a fost accesata de catre 20.225 de persoane, iar restul celor interesati nu au mai putut intra pe site deoarece limita tehnica a echipamentelor IT "era deja atinsa", sustine ministerul.
Ministerul sustine, intr-un comunicat ca, in urma investigatiilor preliminare proprii si a datelor furnizate de catre Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) si de autoritatile competente din domeniul sigurantei IT, care au participat la monitorizarea intregii proceduri de inregistrare online a cererilor, a rezultat ca, la ora 8:30, serverele MFP au inregistrat 52.000 de cereri de conectare pentru toate aplicatiile MFP, inclusiv pentru schema de minimis.
Totodata, in intervalul 8:30 - 8:36, un numar de 20.225 de persoane au intrat pe pagina de internet a MFP dedicata schemei de minimis, iar 3.164 de persoane dintre acestea completau formularul in perioada acestor minute.
Ministerul arata ca 714 persoane dintre cele 3.164 au trimis formularul completat, primind recipisa de inregistrare, eliberata automat de sistem. Din totalul de 714 solicitari transmise, 644 de solicitari au fost admise, restul fiind respinse intrucat fie depaseau plafonul de 200.000 euro admis per solicitant, fie din cauza inregistrarilor multiple ale aceleiasi intreprinderi (acelasi CUI).
Astfel, 2.450 de persoane care completau formularul nu au finalizat procedura de transmitere a cererii pana la epuizarea plafonului de 500 milioane lei.
"Avand in vedere gradul de solicitare a sistemului descris mai sus, din punct de vedere tehnic, celelalte persoane care au depasit numarul de 20.225 de utilizatori, in acest interval, nu au putut accesa pagina de internet intrucat limita tehnica a echipamentelor IT fusese deja atinsa. La sfarsitul investigatiei derulata de specialistii MFP impreuna cu STS si autoritatile competente din domeniul sigurantei IT, vom informa opinia publica cu privire la rezultatele finale ale investigatiei", se spune in comunicat.
Statul acorda ajutoare de minimis, in cadrul unei scheme derulate in perioada 2013-2014, de maximum 200.000 euro pentru IMM-urile care fac investitii, pe o perioada fiscala de trei ani, daca aceste firme creeaza si pastreaza sapte locuri de munca pe o perioada de trei ani de la realizarea investitiei, in cazul sumelor de peste 100.000 euro.
Pe acelasi subiect: