Spitalul Monza a lansat un centru de interventii minim-invazive pe cord si are in plan investitii de 1,5 mil. euro si noi sectii
Spitalul privat Monza din Capitala a lansat centrul Cardiostructural Clinic, dedicat tratarii bolilor cardiovasculare prin interventii minim-invazive. Parte a grupului italian Policlinico di Monza, unitatea medicala are in plan investitii de 1,5 milioane euro in aparatura si deschiderea de noi sectii.
"In momentul de fata, suntem singurul spital privat din Romania care cuprinde toate specialitatile inimii intr-un singur loc, iar lansarea Cardiostructural Clinic a fost posibila datorita acestui lucru. Mai mult, anul acesta vom investi 1,5 milioane de euro in aparatura medicala si in deschiderea unor sectii noi", a declarat Luca Militello, directorul general al Spitalului Monza.
In noul centru Cardiostructural Clinic se vor realiza doar interventii endovasculare (pe calea vaselor de sange) si hibride, care imbina procedurile interventionale si chirurgicale minim-invazive, fara deschiderea toracelui si oprirea inimii. In cadrul centrului se vor trata bolile valvulare ale adultului; patologia aortei toracice si abdominale (anevrisme si disectii), inclusiv urgentele aortice acute (ruptura traumatica a aortei, disecția aortica acuta de tip B); anevrismele vaselor iliace, femurale si poplitee; cardiopatiile congenitale ale copilului mic si ale adultului (DSA, PFO complicat, DSV, coarctatia de aorta)
Cardiostructural Clinic implica colaborarea secțiilor Cardiologie intervenționala, Chirurgie cardiovasculara (inclusiv cea pediatrica), Chirurgie vasculara, Anestezie si terapie intensiva, Cardiologie, Electrofiziologie, Radiologie si Imagistica Medicala.
Spitalul Monza a devenit operational in iulie 2012, in urma unei investitii de 40 milioane euro, ca centru de excelenta in chirurgie cardiovascularaa. Ulterior, pe masura ce s-au dezvoltat si alte sectii, specialitatile inimii au fost integrate in Cardiac Center.
Unitatea are o suprafata de 18.000 metri patrati, 9 etaje si 140 de paturi.
In octombrie 2013 a fost deschis Cardiopediatric Center, singurul centru din Romania cu servicii integrate dedicat afectiunilor inimii la copii, iar in februarie 2014 a fost lansat BRAIN Institute, centrul specializat in neurochirurgie dezvoltat in parteneriat cu Spitalul Monza.