Aurul atinge o nouă valoare record în România. Leul se apreciază față de euro
Aur
Gramul de aur s-a scumpit luni cu 52,32 de bani (0,26%), până la valoarea de 204,4058 lei, de la 203,8826 lei, cât anunţase vineri Banca Naţională a României (BNR).
Leul s-a apreciat uşor faţă de euro, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de 4,7265 lei/euro, cu 0,08 bani mai puţin faţă de cotaţia anterioară (-0,02%), când moneda unică europeană valora 4,7273 lei.
Moneda naţională s-a depreciat faţă de dolarul american, până la o cotaţie de 4,2265 lei, mai mare cu 0,81 bani (0,19%) comparativ cu valoarea din şedinţa precedentă, respectiv 4,2184 lei pentru un dolar.
Leul s-a depreciat luni faţă de francul elveţian, care a fost cotat la valoarea de 4,3428 lei, cu 0,52 de bani (+0,12%) mai mult decât valoarea de 4,3376 lei stabilită în şedinţa precedentă.
Prețul aurului a început să crească masiv de la începutul săptămânii trecute, din cauza escaladării conflictului comercial dintre SUA și China. Metalul prețios tinde să se scumpească în vremuri de incertitudine economică și de cădere a burselor sau atunci când oamenii sunt îngrijorați din cauza inflației.
În astfel de momente, investitorii caută să își pună banii la adăpost, cumpărând metal prețios. O astfel de perioadă traversează lumea în prezent. Joi, preţul aurului a depăşit pragul psihologic de 1.500 dolari o uncie, pe piețele internaționale.
Luni, Banca Centrală a Chinei a lăsat moneda naţională să se deprecieze sub pragul de şapte yuani pentru un dolar, cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani. Decizia a fost luată că urmare a escaladării războiului comercial dintre Washington şi Beijing și a provocat o furtună pe pieţele financiare din lumea întreagă.
În replică, SUA au acuzat oficial China că şi-a slăbit deliberat moneda. Dar această decizie a Chinei urmează după ameninţarea lui Donald Trump de a impune taxe vamale suplimentare pentru cvasitotalitatea importurilor chineze de la 1 septembrie, în pofida reluării negocierilor comerciale la înalt nivel între Washington şi Beijing, care se aflau într-un punct mort din primăvară.
Mai multe despre:
#pret aur#curs valutar
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS