Tarom, Posta Romana si Oltchim, in vizorul FMI
FMI va extinde in noul acord lista societatilor de stat monitorizate prin includerea unor companii precum Tarom, Posta Romana, Oltchim, SNLO, Electrica Transilvania Nord si va evalua atat pierderile, cat si arieratele pentru ca unele dintre ele vor fi luate in calcul la bugetul general consolidat.
"Vom extinde numarul companiilor care sunt monitorizate in program. In programul actual avem o tinta pe balanta operationala a celor mai mari 10 zece companii cu pierderi. Vrem sa marim numarul la circa 20 de companii", a declarat pentru Mediafax seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks.
Prin actualul acord cu FMI sunt monitorizate Compania Nationala a Huilei (CNH), Termoelectrica, CFR SA, CFR Calatori, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, Metrorex, CFR Marfa, Electrificare CFR, Compania Electrocentrale Bucuresti si Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare.
Oficialul FMI a aratat ca vor exista anumite companii de stat care vor fi luate in calcul la bugetul general consolidat si, prin urmare, ar putea avea un impact asupra deficitului bugetar.
"Potrivit standardelor Eurostat, daca o companie pierde o anumita suma de bani si are un anumit sprijin de la stat, nu va mai fi luata in calcul ca si companie de stat. Deci vedem o situatie in care avem un numar mai mare de companii monitorizate", a explicat Franks.
Potrivit sefului misiunii FMI, indicatorii financiari ai Companiei Naţionale a Huilei, cel mai mare datornic la bugetele de stat, vor fi inclusi in bugetul general consolidat.
"Cazul CNH este unul special pentru ca la nivelul Uniunii Europene exista o strategie pentru companiile care extrag carbune unde este specificat ca pana in 2018 ajustarea trebuie finalizata. Companiile din minerit care nu sunt identificate ca viabile vor trebui inchise", a adaugat Franks.
El a solitictat Guvernului sa faca o evaluare cuprinzatoare a tuturor companiilor, respectiv a celor peste 150 de societati de la nivel central, dar si la nivel local la regiile autonome. Evaluarea ar urma sa dureze sase luni, dintre care primele trei pentru cele mai mari companii.
"Pe langa program, vom cere Guvernul sa adopte o noua legislaţie pentru a imbunatati administrarea acestor companii", a continuat Franks.
Intrebat daca in noul acord vor fi tinte specifice privind privatizarea sau inchiderea unor companii, Franks a spus ca Guvernul va veni cu programe strategice pentru fiecare societate, care vor arata daca trebuie vandute, restructurate sau inchise.
Restantele la buget ale companiilor monitorizate prin acordul cu FMI au crescut cu 34% anul trecut, la 6,86 miliarde de lei, iar cel mai mare datornic a ramas Compania Nationala a Huilei, urmat de CFR SA, ale carui datorii s-au triplat pe parcursul anului 2010.
In termeni nominali, datoriile au urcat cu 1,75 miliarde de lei, in special pe fondul cresterii restantelor Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA (compania care administreaza infrastructura feroviara) la 1,81 miliarde de lei, de peste trei ori mai mari fata de valoarea raportata in anul anterior, de 530 milioane de lei.
Potrivit lui Franks, datoriile restante ale companiilor de stat insumeaza echivalentul a 5% din PIB, facturile neplatite constituind o frana majora pentru cresterea economica. Avand in vedere nivelul prognozat de autoritati pentru PIB-ul din 2010, de 511 miliarde lei, rezulta ca valoarea arieratelor companiilor de stat se ridica la peste 25 de miliarde lei (aproximativ 6 miliarde de euro).
Pe acelasi subiect: