VIDEO! Basescu: "40% din medici gresesc diagnosticul!" Totusi statul vrea sa platim pentru sanatate! Cum comentati ?
"Peste 40% dintre diagnosticele doctorilor romani sunt gresite, iar pentru asta poarta o vina si sistemul educational din Romania!". Afirmatia ii apartine presedintelui Traian Basescu si a fost facuta, astazi, la o dezbatere in Parlament asupra proiectului de Lege a Educatiei. Presedintele recunoaste astfel ca vom fi obligati, din vara, sa platim suplimentar, prin introducerea coplatii, pentru un sistem de sanatate care ne “baga in spital” sau ne omoara!
"Este vorba despre proaspetele afirmatii venite din Franta, care spun negru pe alb ca medicii romani sunt slab pregatiti. De altfel, va pot spune ca o comisie prezidentiala care a evaluat sistemul de sanatate din Romania arata ca rata de rateu in diagnostic ajunge la peste 40% in sistemul de sanatate romanesc. Si este un efect al sistemului de educatie. Adica un om care are o boala i se prescrie reteta pentru o alta boala; un om care nu trebuie operat, este operat", a spus Traian Basescu.
Chiar daca procentul rostit de presedinte nu se regaseste in Raportul intocmit de Comisia prezidentiala, documentul semnaleaza totusi probleme grave ale sistemului nostru sanitar. Replica a venit rapid de la Colegiul Medicilor.
"Poate este o impresie personala a domnului presedinte. Pe toate canalele cu Franta nu am primit decat aprecieri pozitive la adresa medicilor. Nu cunosc niciun caz de malpraxis din ultimii doi ani in care sa fie implicati medici romani de acolo", a spus Vasile Astarastoiae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania.
Potrivit Colegiului Medicilor, anul trecut au fost 350 reclamatii de malpraxis, in urma carora trei doctori si-au pierdut temporar dreptul de a profesa.
Administratia Prezidentiala a revenit ulterior cu un comunicat in care precizeaza ca “presedintele Romaniei, Traian Basescu, regreta neclaritatile rezultate in urma discursului sustinut luni, 29 martie a.c., in cadrul unei dezbateri publice pe tema noii legi a educatiei”, dar in care nu retracteaza declaratiile facute.
Declaratiile presedintelui sunt cu atat mai importante cu cat Guvernul intentioneaza sa introduca, din vara, sistemul coplatii. Asta inseamna, ca, pe langa contributiile lunare caree se opresc din salariu, romanii vor plati pentru fiecare vizita la doctor si pentru fiecare analiza efectuata.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS