Statul a început seria împrumuturilor pe 2019. Finanțele au atras 400 mil. lei de la bănci, la un randament de 4,04%
Bani,lei
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 400 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 34 de luni, la un randament mediu de 4,04% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 536,3 milioane de lei.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în ianuarie 2019 împrumuturi de la băncile comerciale de 3,26 miliarde de lei, din care 2,9 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 360 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna noiembrie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 1,02 miliarde de lei.
Pe acelasi subiect: