Romania ar putea fi afectata de ce se intampla in Grecia, spun specialistii
Nicio tara nu este imuna la efectele crizei din Grecia iar Romania Bulgaria si Ungaria sunt statele est-europene cele mai vulnerabile.
Asadar o veste cat se poate de rea pentru noi iar principalul risc este ca investitorii sa evite pietele din regiune. Nu sunt insa ferite de colaps nici Spania Portugalia ori Italia ale caror situatii economice sunt tot mai fragile.
" Intrarea Greciei in zona euro a fost dezastruoasa. Au cheltuit prea mult, n-au inteles ca intrasera intr-un sistem care le impunea sa ramina competitivi si cu sectorul public sub control", a declarat David Vines, profesor de economie la Universitatea Oxford, specialist in moneda unica si expert in crize financiare.
"Spania si Portugalia sunt urmatoarele pe lista. Mai ales Spania e vulnerabila pentru ca avea sectorul constructiilor foarte dezvoltat si s-a prabusit brusc, ducind la somaj urias. Mai rau, ei nu sunt suficient de competitivi si nici nu-si pot permite sa-si devalorizeze singuri moneda", a mai declarat David Vines.
Frica de efectul tip domino a sporit cand agentiile de rating au degradat atat Portugalia cat si Spania. Un demers caruia unii incearca totusi sa-i puna punct.
"Nu se poate sti daca piata creeaza ratingul de tara ori ratingul antreneaza situatia de pe pietele financiare. Tocmai de aceea n-ar trebui sa luam atat de in serios calificativele agentiilor de evaluare, chiar daca acestea au rostul lor", a declarat Dominique Strauss-Kahn, director FMI.
Pe de alta parte, Mugur Isarescu - guvernatorul Bancii Nationale asigura ieri ca bancile grecesti prezente in Romania nu au probleme cu lichiditatile si nu dau semne ca ar intentiona sa retraga capital din tara noastra.
Deblocarea rapida a ajutorului pentru Grecia este cruciala pentru ca Atena sa nu intre in incapacitate de plata. Pe 19 mai, Grecia trebuie sa ramburseze 9 miliarde de euro creditorilor.
Incont.ro, disponibil si in varianta pentru mobil: m.incont.ro!
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS