Presedintele Traian Basescu scrie Opozitiei: “Modificati Constitutia, reduceti mandatul presedintelui si demisionez”
Seful statului cere liderilor USL ca opozitia sa participe la discutiile privind revizuirea Constitutiei, astfel incat mandatul prezidential sa fie de patru ani, iar referendumul de validare sa aiba loc la locale. Daca aceste conditii vor fi indeplinite, Traian Basescu garanteaza ca va demisiona in timp util pentru ca in noiembrie sa fie si prezidentiale, potrivit Mediafax.
Presedintele Traian Basescu, a trimis vineri, cate o scrisoare presedintelui Partidului Social Democrat, Victor Ponta, presedintelui Partidului National Liberal, Crin Antonescu, si presedintelui Partidului Conservator, Daniel Constantin, informeaza Presedintia.
Prezentam integral continutul scrisorii:
"Stimate domnule Presedinte,
Imi este cunoscut faptul ca in cursul zilei de 7 aprilie 2012 se desfasoara Congresul Extraordinar al partidului pe care il conduceti.
Consecvent ideii de respectare a votului electoratului si principiilor Constitutiei imi permit sa va reamintesc faptul ca prin Referendumul din noiembrie 2009 electoratul a votat pentru Parlament Unicameral si maxim 300 de membri ai Parlamentului. Acest subiect cu propuneri adecvate l-am ridicat si in cadrul consultarilor care au avut loc la Palatul Cotroceni in data de 6 februarie 2012.
Din pacate, propunerea mea cu privire la revizuirea Constitutiei pentru implementarea rezultatului referendumului din noiembrie 2009 a ramas pana astazi fara un raspuns oficial din partea partidului dumneavoastra.
Avand in vedere credinta mea ca organele colective de conducere ale partidelor sunt cele care trebuie antrenate in deciziile importante pentru tara, va adresez rugamintea respectoasa de a supune Congresului Extraordinar al partidului pe care il conduceti urmatoarele propuneri avand ca obiectiv respectarea votului romanilor:
1.Participarea parlamentarilor partidului dumneavoastra la procesul de revizuire a Constitutiei pentru punerea acesteia in acord cu rezultatul referendumului din noiembrie 2009 (parlament unicameral, 300 parlamentari);
2.Revizuirea ar trebui sa includa si reducerea mandatului Presedintelui Romaniei la 4 ani astfel incat alegerile parlamentare si prezidentiale sa se desfasoare simultan;
3.Lucrarile pentru adoptarea legii de revizuire a Constitutiei ar trebui sa se desfasoare astfel incat legea de revizuire a Constitutiei sa fie supusa referendumului cu ocazia alegerilor locale.
In cazul in care veti accepta revizuirea Constitutiei asa cum ea a fost ceruta prin referendumul din noiembrie 2009, dar si propunerea mea de reducere a mandatului presedintelui la 4 ani, va garantez ca in timp util voi demisiona din functia de presedinte al Romaniei, astfel incat alegerile legislative din noiembrie 2012 sa se desfasoare simultan cu alegerile prezidentiale.
Consider ca o astfel de abordare este in masura a da oamenilor politici ocazia sa respecte inscrisul constitutional de la art. 2 din Constitutia Romaniei care precizeaza dreptul de exercitare a suveranitatii nationale a poporului roman prin referendum.
In acelasi timp, apreciez ca revenirea la mandatul de 4 ani pentru Presedintele Romaniei este necesara in perspectiva consolidarii deplinei democratii".
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS