Premierul vrea ancheta parlamentara in cazul terenului Ioanei Basescu. Presedintele CEC, audiat in decembrie
Ioana Basescu, Foto: Mediafax
Victor Ponta vrea o ancheta parlamentara, in detaliu, pentru cele 290 de hectare de teren cumparate de Ioana Basescu. Premierul le-a cerul liderilor PSD din Camera si Senat sa alcatuiasca de urgenta o comisie speciala, in care sa fie audiati toti cei implicati in tranzactie. Solicitarea vine in contextul in care senatorii din Comisia de buget finante, care fac si ei o ancheta, l-au chemat deja la raport pe Radu Ghetea, presedintele CEC, banca de unde fata presedintelui, a luat un credit de un milion de euro.
Seful Guvernului a vorbit inca de saptamana trecuta despre o comisie care sa lamureasca daca institutii ale statului, precum DNA, au fost implicate in achizitionarea terenului Ioanei Basescu. Astazi, premierul a anuntat ca a avut discutii cu liderii PSD si PNL si ca acestia vor sa propuna infiintarea comisiei care sa ancheteze activitatea persoanelor din institutiile publice legate de afacerea de la Calarasi.
Insa colegii de partid ai premierului n-au putut spune ce va urmari comisia parlamentara. "Domul prim-ministru poate sa faca aceste afirmatii, dar ele trebuie sa fie transpuse intr-un docum scris, care sa verifice legalitatea si sa respecte documentul", a spus presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.
Iar liberalii nu doar ca nu cunosteau subiectul, dar au spus ca, in ultima vreme, in Parlament au aparut prea multe comisii de ancheta.
La inceputul acestei saptamani, senatorii au aprobat si ei infiintarea unei comisii care va cerceta activitatea conducerii CEC si modul in care banca a respectat regulile de acordare a creditelor. Pana la inceputul lunii decembrie, senatorii asteapta de la CEC o lista a clientilor persoane fizice care au primit imprumuturi in conditii preferentiale, adica mai mari de 700 de mii de euro.
Si tot in decembrie, presedintele bancii, Radu Ghetea, este asteptat la audieri. Contractul lui Radu Ghetea in fruntea CEC expira in 2015. In cazul unei demiteri, statul ar trebui sa-i plateasca despagubiri.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS