“Descinderea” englezilor la Bucuresti. Cea mai ampla misiune economica britanica de dupa Revolutie a venit in Romania, vizand miliardele de euro de la UE, alocate pana in 2020
Cea mai mare misiune economica britanica de dupa Revolutie a "descins" astazi la Bucuresti. Peste 50 de companii din Regatul Unit si-au trimis reprezentantii in Romania ca sa convinga autoritatile si firmele de la noi sa atraga impreuna miliardele de euro din fondurile europene alocate pana in 2020 si sa construiasca din acei bani autostrazi, aeroporturi, lini de cale ferata sau proiecte uriase de apa, canalizare si transport de gaze naturale.
La randul sau, premierul Victor Ponta i-a asigurat pe investitorii britanici ca, desi la est este un "mare, mare urs", care pretinde ca doarme sau ca se apropie de teritoriul romanesc, facand rau altor state, Romania ramane cea mai stabila tara din regiune in care se poate investi, spunand si ca in acest an va reduce TVA.
"Avem la est un mare, mare urs. Uneori se face ca doarme, alteori se face ca se apropie de Romania sau face foarte mult rau Ucrainei, Moldovei, Georgiei si altor tari care incearca sa se dezvolte democratic. Cu atat mai mult in aceste conditii, va pot asigura - si nu este doar opinia Guvernului, cred ca e o afirmatie care se bazeaza pe toate opiniile independente - ca Romania este si va ramane cea mai stabila si predictibila tara din regiune. Asadar, este tara cu care se pot face afaceri, este tara cu care se pot face proiecte pentru viitor", le-a spus Ponta.
El a apreciat ca nivelul partaneriatelor de afaceri romano-britanice este redus in comparatie cu potentialul existent, aratand ca domeniile IT, energiei, infrastructurii sau agriculturii sunt competitive si pot atrage investitii.
In opinia premierului, desi situatia privind fondurile europene absorbite "a fost o rusine reala", doar 7% din cele alocate Romaniei fiind atrase in cinci ani, din 2012, timp de patru ani la rand, autoritatile au inregistrat o medie de 3% a cresterii economice, cu cresterea considerabila a absorbtiei banilor comunitari.
Ponta a sustinut ca si legislatia fiscala favorizeaza mediul de afaceri, mentionand ca Romania are "inca" o cota unica de 16%, iar taxa pe valoarea adaugata urmeaza sa fie redusa "anul acesta".
Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Paul Brummell, a aratat ca este vorba de cea mai mare misiune de afaceri britanica in Romania de dupa Revolutie, subliniind ca domeniile care intereseaza in mod special companiile britanice sunt cel nuclear, energie, petrol si gaze, transport si infrastructura, apa si mediu inconjurator.
Potrivit datelor Ambasadei Marii Britanii la Bucuresti, nivelul schimburilor comerciale romano-britanice a atins trei miliarde euro in 2014, investitiile britanice in Romania fiind de circa 6,5 miliarde euro.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS