Mii de români au aflat de la ANAF că au fost înșelați. “Nu e semnătura mea”
            Peste 8 mii de români au reclamat la ANAF că unele organizaţii s-au folosit de datele lor pentru a primi bani din direcţionarea a 2 la sută din impozitul pe venit.        
        
	Cazurile au fost descoperite după ce Fiscul a început să trimită notificări celor care apăreau în evidenţele de donaţii, iar acolo unde au fost găsite neconcordanțe banii au rămas blocaţi până când situaţiile au fost clarificate.
	Un bărbat din Galaţi a primit o notificare de la ANAF prin care i se cerea să confirme că a direcţionat 2% din impozitul pe venit către o organizaţie non profit din Brăila, despre care însă nu auzise niciodată. 
	„M-am prezentat la ANAF, unde am solicitat o copie de pe respectivă declaraţie. Semnătura sub nicio formă nu este a mea”, spune omul. Odată înştiinţat, Fiscul NU a virat banii, iar bărbatul a încercat - fără succes - să afle cum s-a ajuns aici.
	“Bănuielile mele duc în zona unor prestări de servicii, unde am lăsat o copie de pe buletinul de identitate. Aici cred că s-a întâmplat ceva cu respectivele date.”
	Astfel de cazuri au fost descoperite de Fisc în toată ţara în ultimele luni. Potrivit ANAF, peste 8 mii de persoane au anunţat că nu au direcţionat 2% din impozitul pe profit către diverse organizaţii care apăreau în evidenţele autorităţii fiscale.
	Adrian Benţa, specialist fiscal: ″Este posibil, din cauza unor erori, fie fraude, că unele astfel de asociaţii să depună formulare în numele unor salariaţi fără ca aceştia să-şi fi dat consimţământul. Banii nu ajung decât în momentul în care se verifică şi se constată că salariatul chiar şi-a dat consimţământul″
	Aşadar, de la depunerea formularelor până la virarea efectivă a banilor, pot trece până la trei luni, timp în care Fiscul face verificările necesare, tocmai pentru eliminarea oricărei suspiciuni.
	ANAF trimite notificări celor care apar în evidente că au direcţionat 2% din impozitul pe venit, aşa sunt anunţaţi oamenii unde vor ajunge banii lor. După ce primesc hârtia, cei înştiinţaţi au la dispoziţie 30 de zile să anunţe dacă nu au făcut donaţia respectivă, caz în care banii rămân blocaţi la stat.
	Ca să nu ajungă tot impozitul pe venit datorat statului în bugetul central, poteti direcţiona 2% către o anumită cauza. Trebuie să alegeţi beneficiarul, care poate fi de la un centru de îngrijiri până la o cantină socială sau o fundaţie, depunând un formular la ghişeele fiscului sau online, până la data de 25 mai a fiecărui an. Angajatorii se pot ocupa şi ei de formalităţi. La fel şi beneficiarii care vor fi însă verificaţi de Fisc înainte să primească banii.
	Şi cei care direcţionează banii pot verifica unde ajung aceştia, printr-o cerere depusă la Fisc - online sau la ghişeu.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS