Fiscul se pregateste pentru controlul marilor averi. Primele verificari, la mijlocul lui 2012
Directia de control a marilor averi are angajat jumatate din personal, dimensionat la aproape 50 de salariati, iar primele verificari vor incepe din a doua parte a anului viitor, daca nu vor exista sesizari punctuale inainte de acest termen, a declarat presedintele ANAF, Sorin Blejnar.
"Sunt intr-o perioada de pregatire profesionala si invatare a procedurilor pe care va trebui sa le aplice din a doua parte a lui 2012. Daca vor fi informatii punctuale, nu excludem sa fie verificari inainte de acest termen", a spus Blejnar, citat de Mediafax.
Guvernul a autorizat la mijlocul acestui an infiintarea in cadrul Agentiei Nationale de Administare Fiscala (ANAF) a departamentului care va verifica persoanele cu mari averi.
Executivul a decis, la finele anului trecut, ca persoanele fizice ale caror venituri reale depasesc cu cel putin 50.000 lei sumele declarate vor plati un impozit de 16% aplicat la diferenta dintre cele doua valori.
Blejnar afirma atunci ca actiunile de control in cazul marilor averi in scopul impozitarii vor fi declansate pentru 200-300 de persoane, in principal patroni foarte bogati care in ultimii ani au omis deliberat sa inregistreze veniturile pe firma, sustragandu-se de la plata impozitelor.
Normele metodologice de aplicare a procedurii de utilizare a metodelor indirecte de control stabilesc ca Fiscul va verifica, intr-o prima etapa, persoanele cu venituri mari fara sa le notifice, iar pe perioada controlului poate solicita tertilor, inclusiv platitorilor de venit sau oricaror autoritati sau institutii publice, informatii sau documente pentru stabilirea situatiei fiscale reale.
Verificarea persoanelor cu venituri mari se va efectua in mai multe etape, care vor determina in final starea de fapt fiscala reala, in functie de care se va stabili daca se poate dovedi provenienta veniturilor si daca se va aplica impozit.
Selectarea persoanelor fizice care vor fi verificate se va realiza din lista persoanelor care depasesc riscul minim acceptat de administratia fiscala, in functie de nivelul riscului si de capacitatea de efectuare a verificarilor fiscale prealabile documentare.
In cazul in care rezultatul verificarii fiscale prealabile documentare reprezinta o diferenta semnificativa intre veniturile realizate de persoana fizica, calculate in baza situatiei fiscale personale si veniturile declarate de aceasta sau de platitorii de venit, organul fiscal comunica avizul de verificare persoanei fizice ce a facut obiectul verificarii fiscale prealabile documentare.
In functie de datele colectate, organele fiscale pot inceta verificarea sau pot trece in etapa urmatoare de verificare fiscala, care presupune un control mai amanuntit al tuturor documentelor disponibile si in care pot fi solicitate si terte persoane pentru a da declaratii.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS