Depozit, cont de economii sau cont curent? Cum e mai bine sa-ti tii banii?
Modalitatile de economisire oferite de bancile romanesti sunt multiple. Important este sa stii foarte bine ce nevoi ai pentru a face alegerea cea mai potrivita. De exemplu, daca te simti in stare sa pui la banca o anumita suma de bani si sa nu umbli la ei, atunci alegi un depozit. Daca vrei sa ai oricand acces la banii tai, atunci alegi contul de economii sau contul curent cu o dobanda avantajoasa.
Depozitul este pentru strangatori. Adica ai o suma de bani si esti dispus sa uiti de ea pentru o perioada de cateva saptamani pana la doi, trei ani, timp in care se acumuleaza dobanda.
Pentru a-ti face un depozit trebuie sa ai la dispozitie o suma minima, care difera in functie de banca. Odata depusi acesti bani, nu mai poti retrage sau adauga noi sume, fara sa pierzi randamentul.
Dobanda poate fi fixa (ramane aceeasi pana cand depozitul ajunge la scadenta) sau variabila, caz in care este modificata in sus sau in jos in orice moment de catre banca.
Poti alege sa primesti dobanda la scadenta sau sa fie depusa din nou, automat, in cont. De asemenea, la scadenta poti inchide depozitul sau bifezi optiunea de prelungire automata, dobanda fiind cea practicata de banca in ziua cand depozitul tau este prelungit.
Mare atentie la comisioane! Banca poate percepe taxe de deschidere sau inchidere a contului, de administrare a acestuia sau comisioane de retragere a banilor la ghiseu.
La Volksbank, dobanzile fixe la lei variaza intre 6,5 si 8,5% (in functie de perioada), iar comisionul de retragere de numerar este de 0%, cu conditia ca sumele sa fie retrase la scadenta. Daca depui bani la ghiseu, nu platesti nimic, insa daca retragi trebuie sa dai 0,4% din valoarea tranzactiei, dar minim 1,5 lei.
In schimb, la BRD inchiderea contului costa 30 de lei, retragerea de numerar la casierie este de 0,5%, dar minim 2,5 lei, iar gestionarea contului costa aproape 3 lei pe luna. Depozitele in lei au dobanzi fixe intre 6 si 6,5% pe an. Cele variabile sunt intre 4 si 4,25% pe an.
La Alpha Bank, depozitele la termen au dobanzi fixe de 7-7,25% pe an (sau 7,50-8,25%, dar numai pentru pensionari) la lei, nu exista comisioane de retragere ori depunere a numerarului si nici de administrare a contului.
Bancile si-au diversificat oferta, pentru cei care nu se pot abtine sa lase banii in cont pe toata durata depozitului. Bank Leumi promoveaza depozitul "cu retrageri multiple", cu dobanzi anuale de 7,15-7,25%: la trei luni poti retrage 5% din suma depusa initial, la sase luni 25%, iar dupa un an 50%.
Din fericire, de la 1 ianuarie 2009, Guvernul a hotarat ca dobanda pentru depozite sa nu mai fie impozitata cu 16%, asa cum se intampla pana atunci. Iar 2010 nu a venit cu nicio modificare in acest sens.
De asemenea, de stiut este ca depozitele sunt garantate in limita a 50.000 de euro.
Contul de economii este mai flexibil decat un depozit, in sensul ca poti umbla la bani atunci cand vrei tu, nu are o perioada determinata, asa cum este si cazul unui cont curent, dar trebuie precizat ca nu poti face plati din acest cont, ca dintr-unul curent, ci doar sa depui, sa incasezi sau sa retragi anumite sume.
Daca nu ai toti banii si stii ca peste o anumita perioada de timp vei vrea sa ii depui la banca, in loc sa te chinui sa faci mereu un alt depozit, mai bine iti faci un cont de economii, unde ii depui sau de unde ii scoti cand vrei tu, fara penalizare.
Dobanda este fixa sau variabila, ceva mai mica decat a unui depozit, insa poate fi mai mare decat a unui cont curent. Bancile au dobanzi progresive, care cresc cu cat lasi mai mult banii in cont si cu cat suma este mai mare.
Si aici trebuie sa te interesezi insa de comisioanele de deschidere sau inchidere a contului, suma minima care poate fi depusa sau daca ai nevoie si de un cont curent, pe langa cel de economii.
La Intesa Sanpaolo, dobanda este foarte avantajoasa: 9% pe an la lei. Comisionul de deschidere este 0%, la fel ca si comisionul de administrare. Un alt avantaj al conturilor de economii este ca si minorii pot fi titulari.
Si la BRD, poti avea un cont de economii odata ce-ti iei buletinul, daca ai acordul parintilor. Dobanda la lei este de 6% pe an. Ca si in cazul depozitelor, economiile sunt garantate.
In final, daca nu vrei sa fii legat in niciun fel de anumite conditii, atunci iti poti face un cont curent, la care ai dobanda apropiata de cea a unui depozit. Bineinteles, nu toate bancile ofera un astfel de produs.
De pilda, la ING avem Cont’Rol, un cont curent cu card atasat, la care primesti dobanda de 7% pe an. Din iunie, dobanda va scadea la 4%. Nu exista suma minima pe care trebuie sa o depui, dar platesti 20 de lei pentru deschiderea contului, 2 lei taxa lunara de administrare, 14 lei taxa de emitere a cardului, 28 de lei taxa anuala de administrare a cardului si 0,2% comision de retragere de numerar la bancomatele ING.
Si Volksbank are un cont curent cu dobanda variabila de 3,75% in lei. Poti face in orice moment retrageri ori depuneri de numerar, transferuri in si din cont. Deschiderea lui te costa 3,5 lei, administrarea lunara 1 leu, apoi vin si taxele de card: emiterea este 5 lei, comisionul lunar de administrare este de 7,5 lei, iar comisionul de retragere de numerar la bancomat este 0,2-0,3%, dar minim 0,4 lei.
Iar Bank Leumi are contul "Superrr", cu dobanda de 4%, pentru sume cuprinse intre 1.000 si 15.000 de lei, 5% pentru 15.000-50.000 de lei sau 6% peste 50.000 de lei. Deschiderea contului nu costa nimic, administrarea este 2,5 lei pe luna, iar retragerea de numerar este 0,5%, dar minim 2 lei. In ceea ce priveste cardurile, comisioanele sunt astfel: emiterea costa aproximativ 15 lei, administrarea in jur de 3 lei pe luna, eliberarea de numerar la bancomat 0,3% din valoarea tranzactiei, insa minim 0,5 lei.
Incont.ro, disponibil si in varianta pentru mobil: m.incont.ro!
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS