Deloitte: Daca s-ar reduce evaziunea fiscala la jumatate, nu ar mai fi nevoie de cresteri de taxe
Romania poate deveni mai competitiva din punct de vedere fiscal si nu ar mai fi necesara cresterea de taxe daca s-ar colecta in plus macar jumatate din sumele care reprezinta evaziune fiscala, estimata la 16% din PIB, ajungandu-se la un nivel de colectare de 37-38%, potrivit unui partener Deloitte.
"Daca noi (Romania - n.r.) colectam 32-33% taxe ca nivel din PIB, un raport recent al Consiliului Fiscal arata ca evaziunea fiscala este la circa 16% din PIB. Daca adunam cele doua cifre, ajungem la un nivel potential de colectare de 47-48% din PIB, unul dintre cele mai mari din Europa. Daca numai jumatate din evaziunea fiscal ar fi oprita, daca s-ar colecta banii la stat, am ajunge la nivelul pe care l-a mentionat domnul ministru (Constantin Nita, ministrul Economiei – n.r.), de 37%-38% taxe in PIB, fara probleme", a declarat miercuri Dan Badin, partener coordonator servicii fiscale si juridice in cadrul Deloitte Romania, citat de Mediafax.
Badin a punctat ca, din punct de vedere al fiscalitatii, Romania "sta foarte prost", mai ales in ceea ce priveste incruajarea investitiilor sau a pietei muncii. Astfel, intr-un top al competitivitatii care cuprinde 144 de state, Romania ocupa locurile 120, respectiv 140 privind aspecte ale fiscalitatii.
"Se poate creste in topul competitivitatii cu sistemul de taxare actual, inclusiv cu taxele actuale, fara introducere de taxe noi? Parerea mea este ca, in conditiile in care se mentin sau chiar se scad taxele in Romania, se poate lucra in doua parti: cheltuirea eficienta a banului public si lupta cu evaziunea fiscala", a spus partenerul Deloitte.
El apreciaza ca imbunatatirea sistemului fiscal poate sa contribuie foarte mult la imbunatatirea pozitiei de tara in acest top.
"Eu cred ca se poate ajunge acolo (colectare de 37%-38% din PIB - n.r.) fara a se creste taxe in Romania si sistemul fiscal poate sa devina mai prietenos, se poate ajunge la diminuari de taxe, la cresteri de salarii in sectorul public, la infrastructura mai multa in Romania, la datorii mai putine ale statului", a conchis Badin.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS