Comisia Naţională pentru trecerea la moneda unică își începe, joi, activitatea. Care sunt primii pași pentru intrarea în zona euro
Euro, bani
Prima şedinţă a Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro are loc joi, 12 aprilie, iar ordinea de zi are ca subiect central de dezbatere diagnoza criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei unice europene.
Săptămâna trecută a avut loc reuniunea conducerii Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro, la care au participat copreşedinţii şi vicepreşedinţii acesteia.
Potrivit unui comunicat al Executivului, pe 28 martie, a fost publicată în Monitorul Oficial OUG 24/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro.
În cadrul reuniunii, prim-ministrul Viorica Dăncilă a apreciat acordul şi angajarea Academiei Române şi BNR în dificila sarcină ca împreună cu Guvernul să asigure conducerea Comisiei Naţionale şi realizarea Planului Naţional de adoptare a monedei euro.
De asemenea, prim-ministrul a subliniat că prin OUG 24/2018 s-a stabilit o periodicitate bilunară pentru lucrările Comisiei Naţionale şi, în acest sens, este necesar un efort conjugat al Guvernului, Academiei Române, BNR şi al Comisiei Naţionale de Prognoză, care asigură Secretariatul Comisiei Naţionale, pentru a avea dezbateri de substanţă şi eficienţă maximă.
Pe 21 martie, premierul Viorica Dăncilă anunţa înfiinţarea unei Comisii naţionale de fundamentare a planului de trecere la moneda euro.
Congresul PSD a votat, luna trecută, adoptarea monedei unice în 2024, Liviu Dragnea afirmând că este in pas care presupune și riscuri, dar care trebuie făcut.
"Trebuie să privim cu curaj şi să înţelegem că este un pas obligatoriu şi singura şansă pentru ca România să se poată aşeza la masa bogaţilor din Europa. Este un proiect de solidaritate naţională. După aderarea la NATO, după aderarea la UE acesta este următorul pas natural pe care trebuie să îl facem. Ştiu că Guvernul va adopta în martie Comisia Naţională de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro, în luna aprilie vor începe dezbaterile şi vreau ca la 1 decembrie să putem propune întregii societăţi un consens politic pentru stabilirea calendarului de aderare la zona euro. Haideţi să avem această ambiţie ca atunci când vom deţine Preşedinţia Consiliului UE să avem clar definit parcursul către euro", a spus Dragnea, potrivit Agerpres.
În replică, președintele Klaus Iohannis a declarat că "temporar" ţara noastră a ieşit din marja de conformare, dar că lucrurile se pot corecta dacă există voinţă politică guvernamentală.
Mai multe despre:
#zona euro#aderare la zona euro#Comisia Naţională pentru trecerea la euro#moneda unica europeana
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS