Bank of Cyprus Romania si-a suspendat operatiunile, in vederea vanzarii. BNR: Preluarea sucursalei de la Bucuresti aduce depozitele sub incidenta legislatiei romanesti
UPDATE Bank of Cyprus suspenda operatiunile din Romania pentru o saptamana, incepand de la 1 aprilie, potrivit deciziei Bancii Centrale a Republicii Cipru, pentru a identifica o solutie de vanzare a sucursalei de la Bucuresti. In aceasta perioada, clientii pot retrage bani de la bancomate, a anuntat luni banca.
"In conformitate cu Legea 17/2013 din Republica Cipru (Legea privind rezolutia institutiilor de credit si a altor institutii), Bank of Cyprus (BoC) a fost introdusa in procedura de rezolutie (restructurare sau reorganizare). BoC functioneaza in Romania prin intermediul unei sucursale si agentiilor acesteia. Banca Centrala a Republicii Cipru, in calitatea sa de autoritate de supraveghere si rezolutie, a decis suspendarea operatiunilor din Romania ale BoC pentru o perioada de o saptamana, incepand de astazi, 1 aprilie 2013, in conformitate cu Legea 17/2013 din Republica Cipru, in vederea identificarii unei solutii de vanzare a acesteia. BNR a fost notificata in acest sens", se arata in comunicatul Bank of Cyprus Romania, citat de Mediafax.
Banca noteaza ca pana la redeschiderea sucursalei si agentiilor acesteia din Romania, clientii pot folosi retelele de ATM, iar pentru necesitati deosebite "sunt invitati" sa contacteze call-center-ul sucursalei Bank of Cyprus.
Vanzarea sucursalei Bank of Cyprus de la Bucuresti va aduce depozitele constituite la aceasta institutie sub incidenta legislatiei romanesti, suspendarea operatiunilor pana la finalizarea tranzactiei fiind negociata de saptamana trecuta de BNR cu banca centrala a Ciprului, spune consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
"Masura este luata azi dimineata, dar este o masura negociata, inca de saptamana trecuta. N-am fost luati prin surprindere. Decizia lor este o decizie acceptata de BNR (...) Au intervenit bunele relatii si capacitatea de negociere si s-a ajuns la aceasta decizie de suspendare a activitatii in vederea identificarii unui cumparator, masura care in opinia BNR este o masura de protectie a depunatorilor, in sensul ca banca cumparatoare va prelua si activele si pasivele, si depozitele vor trece sub incidenta legii romanesti", a spus Adian Vasilescu, citat de Mediafax.
El a explicat ca potrivit reglementarilor in vigoare, Bank of Cyprus, fiind infiintata in Cipru, autorizata si supravegheata de banca centrala din Cipru, se supune oricarei reglementari decise de institutia din acea tara.
Consilierul guvernatorului BNR a aratat ca desi sunt sanse mari pentru perfectarea unei preluari in numai o saptamana, exista si posibilitatea de prelungire a operatiunii. "Eu cred ca se va rezolva in aceasta saptamana", a conchis Vasilescu.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat la finele saptamanii trecute ca activele celor doua banci cu capital cipriot prezente in Romania reprezinta doar 1,3% din totalul activelor bancare, iar toate depozitele de la Marfin Romania, banca al carei actionar majoritar - Popular Bank of Cyprus va fi lichidat, are depozitele integral garantate.
Bank of Cyprus detine 0,7% din totalul activelor la nivelul sectorului bancar romanesc. Fiind o sucursala a unei banci din Uniunea Europeana, garantarea depozitelor este asigurata prin schema de garantare din tara de origine, adica din Cipru.
In Cipru, tara care a decis restructurarea sectorului bancar, clientii Bank of Cyprus, care au depozite mai mari de 100.000 de euro ar putea pierde pana la 60% din economii, ca urmare a aplicarii planului de salvare convenit cu UE si FMI, potrivit BBC.
Potrivit bancii centrale de la Nicosia, 37,5% din detinerile care depasesc 100.000 de euro vor fi transformate in actiuni, iar pana la 22,5 procente vor merge intr-un fond, care la randul lui ar putea fi restructurat ulterior.
In consecinta, doar 40% din depuneri vor ramane intacte, dar nici acestea nu vor putea fi platite pana cand banca nu se va pune pe picioare. BBC noteaza ca deponentii Banc of Cyprus se asteptau la pierderi dupa restructurarea institutiei, dar 60% este mult prea mult.
Romanii cu depozite in bancile cipriote si grecesti si-au mutat banii in banci mai mari, in ultimele 10 zile
Clientii unor banci mici din Romania, printre care banci cipriote si elene, au mutat depozitele la institutii de credit mai mari in ultimele 10 zile, considerandu-le mai sigure, potrivit lui James Stewart, vicepresedinte, cu atributii pe trezorerie si piete de capital la Raiffeisen Bank.
"In ultimele 10 zile am vazut, si sunt sigur ca si alte banci de aici, depozite venind de la alte banci, fie ca sunt banci cipriote sau grecesti sau alte banci. Mesajul pe care il primim este ca oamenii cauta banci sigure sa isi plaseze banii. Cred ca numele jocului acum este «siguranta banilor tai». Vrei sa dormi bine noaptea. Este o chestiune de incredere. Atunci cand vezi ce se intampla intr-o tara precum Cipru, te gandesti sa iti muti banii unde ai o siguranta", a declarat Stewart.
El a mentionat ca se refera strict la situatia de pe piata bancara din Romania. Stewart a mentionat ca increderea in sistemul bancar din Romania a crescut in ultimii 12 ani, de cand el se afla in Romania, si considera ca aceasta evolutie a fost determinata de politicile Bancii Nationale a Romaniei.
Acordul initial de bailout convenit in urma cu 11 zile de Comisia Europeana si FMI cu Ciprul prevedea ca preconditie aplicarea unei taxe asupra depozitelor bancare din Cipru, la cote de 6,75% pentru sumele mai mici de 100.000 euro, respectiv 9,9% pentru economiile care depasesc acest prag. Acordul nu a fost aprobat, insa, de Parlamentul din Cipru.
Depozitele din Cipru sunt garantate, la fel ca si in Romania si restul UE, in limita a 100.000 de euro, insa pentru sumele ce depasesc acest prag pierderile s-ar putea situa la 40%, in urma conditiilor impuse de statele zonei euro pentru un pachet de imprumuturi externe.
Pe acelasi subiect: