Banii din sistemul sanitar ajung pana in iunie. Pe ce se duc 4,5 miliarde de euro!
Banii alocati anul acesta Sanatatii s-ar putea termina in vara, s-a auzit, in weekend, pe doua voci. Prima, cea a ministrului Cseke Attila, a doua, cea a presedintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae.
Sanatatea va inghiti repede 3,6% din PIB, care ar trebui sa-i ajunga tot anul 2010, iar banii care-i sunt destinati s-ar putea termina in vara, a spus, sambata, ministrul Cseke Attila. Ca sa treaca anul cu bine, sistemul sanitar ar mai avea nevoie de o jumatate de miliard de euro, a continuat el, potrivit ziarului Gandul.
"Anul acesta va trebui sa facem, intr-adevar, niste lucruri care nu s-au facut de ani de zile: va trebui sa taiem si sa mai eliminam din scurgerile de resurse financiare, pentru ca, evident, se scurg bani importanti din sistemul sanitar", a declarat ministrul, adaugand ca, pentru a doua parte a anului, ar putea fi necesare alte resurse financiare.
Mai multe despre starea sistemului sanitar romanesc in 2010 aflati din Gandul.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS