Ce modificari sustine in Parlament seful Comisiei de Buget - Finante din Camera Deputatilor? VIDEO!
Confuzie totala! Grupurile de clienti nemultumiti cer sefului misiunii FMi, Jefrrey Franks, sa nu ia partea bancilor in conflictul cu bancherii deschis pe tema OUG 50, a dobanzilor si comisioanelor prea mari. FMI spune ca nu intervine in Parlament, dar ar vrea ordonanta modificata. In contrapartida, sefului statului da asigurari ca va promulga legea privind contractele de credit pentru consumatori daca OUG 50/2010 va fi schimbata in Parlament in sensul limitarii atributiilor ANPC. Ce sa inteleaga clientii? Cum ramane pana la urma? Afla ce a raspuns seful Comisiei de Buget, Finante, Banci din Camera Deputatilor, Viorel Stefan.
"Asociatia Romana a Bancilor a facut singurul studiu de impact in privinta OUG 50 si este o evaluare subiectiva. Am fi vrut sa avem evaluari si din alte surse, pentru a avea o evaluare obiectiva. Nu stim ce impact direct asupra pietei il poate avea aceasta ordonanta", a recunoscut presedintele Comisiei de Buget, Finante, Banci din Camera Deputatilor.
"Nici FMI nu are o evaluare exacta. Din acest motiv nu au avut o pozitie ferma. Jeffrey Franks a lasat la latitudinea Parlamentului sa decida. Trebuie imbunatatit standardul de protectie a consumatorilor de credite", explica el.
ANPC vrea sa modifice acum ce au propus initial si oficialii institutiei au adus amendamente care depasesc atributiile, a continuat acesta.
"Fondul problemei OUG 50 este daca si cum putem face conversia dobanzii la creditele in derulare prin aceasta ordonanta, dar OUG 50 nu spune corect ce se intampla daca in 90 de zile partile nu cad de acord. Acum, daca apoi consumatorul nu raspunde in termen, banca poate considera acceptare tacita a contractului. Nu este in regula", a mai spus Viorel Stefan, in cadrul videochatului incont.ro.
"Asa apar numeroase procese cu bancile, iar termenele de judecata nu avantajeaza clientii. Nu ne aflam intr-o situatie de retroactivitate a legii, daca nu impunem bancii sa restituie banii pe comisione de pana acum ci de acum inainte sa nu mai incaseze aceste comisioane", a continuat deputatul.
In opinia sa, o solutie pentru calmarea situatiei ar fi ca banca sa dea o formula de calcul clara a dobanzii.
"Bancile vor sa includa in marja si comisionul de risc. Vreau sa raman arbitru in acesta lupta, dar pana acum argumentele consumatorilor de credite m-au convins. Numai ca eu am un singur vot in comisie. Insa si printre colegii din comisie parerea este ca trebuie sa se evite situatia proceselor. Nu este normal ca din ce in ce mai multi oameni cu credite sa stea prin tribunale", a continuat acesta.
El a mai spus ca saptamana viitoare, cel mai probabil mari sau miercuri se vor relua dezbaterile pe tema legii de aprobare a OUG 50 si pana in 10-15 decembrie, noul act normativ ar trebui sa fie publicat in Monitorul Oficial.
Potrivit acestuia, bancile ar trebui sa fie constiente ca sunt obligate sa elimine comisionul de risc.
El a mai aratat ca razboiul consumatorilor se poarta cu patru - cinci banci mari si nu cu intreg sistemul bancar.
"Daca banca are reflexul de a se comporta in afara cadrului legal nu ma surprinde. Bancile au o putere acum in Romania avand in vedere ca ajuta statul prin cumpararea titlurilor de stat", a continuat seful Comisiei de Buget, Finante, Banci din Camera Deputatilor.
"Comisionulul de administrare nu poate fi luat si pentru credit si pentru cont curent. Banca trebuie sa se hotarasca pe care dintre ele le alege. Doi la mana, OUG 50 prevede ca acest comision trebuie sa fie in concordanta cu cheltuielile pe care banca le are cu aceste conturi", a mai spus el.
Potrivit deputatului, solutia care i se pare cea mai buna este conservarea marjei, in loc de conservarea Dobanzii Anuale Efective (DAE), care nu va avantaja clientii.
Raspunsuri la intrebari:
- Dobanda indexabila ar trebui sa insemne o dobanda variabila care sa ia in calcul un indice fix, obiectiv. Dar, in acelasi timp, ar putea fi si o incercare a bancii de a inventa termeni in spatele carora sa ascunda alte comisioane. Clientul trebuie sa ceara bancii explicatii si sa insiste pentru a fi folosita terminologia simpla, uzuala.
-Cred ca este important in OUG50 textul care permite ANPC-ului sa suspende banca respectiva, care nu respecta contractele. Pe om nu-l incalzeste cu nimic daca banca primeste o amenda. Bancile recupereaza foarte usor banii platiti pe amenda. Solutiile trebuie sa fie mult mai categorice cu bancile.
- BNR nu poate fi de acord ca ANPC sa ridice autorizatia de creditare a unei banci. Dar trebuie sa gasim un mecanism prin care sa oprim bancile sa pacaleasca consumatorii.
-Daca se constata o neregula la un tip de contract de credit, vrem sa introducem un text care sa oblige bancile sa verifice si sa modifice toate contractele de credit de acelasi tip. La fel cum e in industria auto. Cand se constata o defectiune la un model, se recheama in service toata seria produsa.
-FMI a inteles ca avem mai multe solutii. Cererea lor a fost doar sa fie consultati atunci cand se ia o decizie asupra uneia dintre ele.
- Intre juristi, curentul dominant este ca in cazul OUG50 nu ne aflam in situatie de retroactivitate.
- Pana anul acesta s-a facut abstractie de faptul ca si clientii bancilor sunt consumatori, iar bancile - comercianti, drept pentru care au fost posibile comisioanele abuzive. Institutiile statului sunt vinovate pentru acesta situatie.
- Bancile trebuie puse efectiv in mediul concurential si sa fie obligate sa fie transparente prin reglementari. Si atunci vom asista la o scadere a dobanzilor si a costurilor imprumuturilor.
Care sunt ultimele declaratii pe tema OUG 50?