PwC: Aproape trei sferturi dintre directorii financiari sunt foarte îngrijoraţi cu privire la impactul crizei generate de coronavirus. 28% anticipează concedieri
Afaceri, birou, statistica
Aproape trei sferturi (73%) dintre directorii financiari sunt foarte îngrijoraţi cu privire la impactul crizei coronavirus asupra activităţii companiilor, iar 80% dintre aceştia se aşteaptă la o scădere a veniturilor.
Potrivit sondajului global PwC COVID-19 CFO Pulse, realizat în rândul a peste 800 de directori financiari din 21 de ţări, pentru atenuarea efectelor coronavirusului, cea mai mare prioritate a liderilor de finanţe este ţinerea sub control a cheltuielilor.
Astfel, 77% dintre aceştia iau în considerare măsuri de reducere a costurilor, 65% planifică amânarea sau anularea investiţiilor şi 48% revizuirea planurilor de finanţare. Doar 5% au arătat că nu au în vedere nicio acţiune financiară ca urmare a COVID-19.
"În acest mediu complet nou şi incert, sunt necesare decizii tactice şi de cele mai multe ori complicate. Multe companii au petrecut primele săptămâni ale crizei asigurând protecţia angajaţilor, examinând planurile de continuitate şi instituind centre de comandă pentru criză. Problemele legate de lichiditate determină multe companii să ia în considerare şomajul tehnic, reducerea costurilor şi a investiţiilor. Principala preocupare rămâne, în acest context, menţinerea locurilor de muncă până când va fi depăşit vârful crizei şi vor putea fi aplicate programe de relansare a activităţii", a declarat Ionuţ Simion, country managing partner PwC România.
Conform sondajului, aproape jumătate dintre cei chestionaţi (45%) intenţionează să apeleze la programele de sprijin guvernamental. Cele mai frecvente tipuri de sprijin pe care le iau în considerare sunt amânarea plăţii impozitelor şi prelungirea termenelor pentru declaraţiile fiscale.
În ceea ce priveşte forţa de muncă, directorii financiari din toate ţările se aşteaptă la o serie de consecinţe pentru angajaţi: 42% dintre respondenţi se aşteaptă să introducă şomaj tehnic în luna următoare, iar 28% anticipează concedieri.
Mai mult de jumătate (56%) dintre respondenţi consideră că organizaţia lor ar putea reveni la activitatea obişnuită ("business as usual") în termen de trei luni, în cazul în care criza ar fi încheiată astăzi.
Potrivit aceluiaşi sondaj, în topul preocupărilor directorilor financiari se află recesiunea globală (71%), impactul financiar asupra operaţiunilor companiei (70%), reducerea consumului (39%), probleme în lanţul de aprovizionare (31%) şi efectele asupra forţei de muncă/reducerea productivităţii (30%).
Dintre cei care iau în considerare schimbarea strategiei de investiţii, majoritatea (80%) intenţionează să reducă investiţiile generale CapEx. Alte reduceri potenţiale ar putea veni în operaţiuni (60%) şi forţă de muncă (55%).
Reprezentanţii PwC România au menţionat că puţini lideri de finanţe indică o reducere a cheltuielilor cu transformarea digitală (21%) şi cibersecuritatea sau confidenţialitatea datelor (5%). Circa 9% consideră coronavirus o provocare izolată care nu are în prezent un impact major asupra afacerii lor. Relativ puţini directori financiari s-au declarat preocupaţi de sursele de finanţare (18%), informaţii insuficiente pentru a lua decizii bune (15%) sau securitatea cibernetică (6%).
Directorii financiari din Danemarca, Germania şi Elveţia sunt relativ mai puţin îngrijoraţi în ceea ce priveşte impactul potenţial al pandemiei asupra companiilor şi sunt mai siguri pe capacitatea organizaţiilor de a-şi reveni. De asemenea, aceştia sunt mai puţin înclinaţi să folosească programele de sprijin guvernamental.
Sondajul a fost realizat în data de 14 aprilie în rândul a 824 de directori financiari din Armenia, Brazilia, Columbia, Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Japonia, Kazahstan, Mexic, Orientul Mijlociu, Olanda, Filipine, Portugalia, Singapore, Suedia, Elveţia, Thailanda şi Statele Unite ale Americii.
PwC este o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu mai mult de 276.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS