Povestea lui Stefan Gadola: Nici nu visam ca de la un fax si 50 de dolari o sa ajungem la 100 mil. euro afaceri
"Lucram toti in acelasi departament si an de an faceam aceleasi liste de memorii tehnice justificative. Repetam aceleasi liste an de an. Lipsa de libertate era mare, iar noi asta ne doream, sa facem ceea ce credeam noi ca este mai bine", spune Stefan Gadola, vicepresedinte al EnergoBit.
Asa ca dupa Revolutie, Gadola impreuna cu Ioan Socea si Peter Pal, care mai intai erau colegi de munca la RENEL si abia apoi au devenit prieteni, pun pe picioare EnergoBit, una dintre primele companii private din Cluj.
Si in prezent cei trei au participatii egale in compania pe care au creat-o si toti ocupa functia de vicepresedinte. EnergoBit nu are presedinte.
"In '89 toti trei lucram in RENEL Cluj. Acesta a fost primul si ultimul job pe care l-am avut ca angajat. Am fost printre primele societati infiintate din Cluj, in aprilie 1990. Cand am inceput, niciodata nu ne-am gandit ca vom ajunge aici. Nici macar nu visam acest lucru. Noi voiam sa facem consultanta", isi aminteste Gadola.
"Eram noi, bancherii si minerii ca nivel salarial, dar ne doream altceva"
"La inceput nu au fost doar trei oameni, ci cinci, dar doi au renuntat pe parcurs din motive personale. "Tin minte ca prin februarie ne-am apucat si am trimis peste 100 de scrisori in strainatate ca sa facem rost de lucru. Niciodata nu as mai scrie o scrisoare ca atunci, dar nu stiam in '90 cum se fac astfel de lucruri. Primul contract pe care l-am castigat a fost in iunie-iulie '90 cu Intreprinderea Metalurgica Beclean", spune reprezentantul EnergoBit.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS