Oferta pentru un pachet majoritar la cel mai mare distribuitor de energie din Romania a atras 13.700 de subscrieri de la companii si persoane fizice, cu doua zile inainte de inchiderea procesului de vanzare, peste recordul de 12.000 inregistrat anul trecut in oferta de actiuni a Romgaz, a spus Ionescu. 

Raiffeisen Capital & Investment, divizia de brokeraj a Raiffeisen Bank, este manager in cadrul ofertei Electrica. Oferta este intermediata de consortiul format din BRD, Citigroup, Raiffeisen, Societe Generale si Swiss Capital. 

Romania, care a vandut participatii in companii controlate de stat pentru a acoperi deficitul bugetar si pentru a reduce prezenta statului in economie, vrea sa obtina cel putin 1,95 miliarde de lei (602 milioane de dolari) din vanzarea pe bursa a pachetului majoritar de actiuni la Electrica. 

"Exista un interes ridicat pentru aceasta oferta, atat din partea investitorilor locali, cat si a celor internationali, din Europa si SUA. Acesta listare a reusit sa atraga si investitori noi, dupa cum vedem din numarul subscrierilor", a declarat Ionescu, intr-un interviu acordat Bloomberg. 

Statul a obtinut 1,7 miliarde de lei din vanzarea unei participatii minoritare la producatorul de gaze naturale Romgaz in noiembrie, cea mai mare listare la bursa de pana in prezent. 

"Aceasta este prima listare in care statul pierde controlul pachetului majoritar de actiuni si cred ca poate reprezenta un bun punct de pornire pentru alte companii de stat in viitor. Am lucrat cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare la un plan de guvernanta corporatista pentru a-i asigura pe investitorii privati ca drepturile lor ca actionari minoritari vor fi respectate", a spus Ionescu. 

Dupa ce vor incepe tranzactiile cu actiuni Electrica, bursa din Romania va intruni, probabil, criteriile pentru a fi incadrata de catre furnizorul de indici privind piata de capital MSCI la categoria piete emergente, a adaugat Ionescu. 

In functie de cum va decurge vanzarea de titluri Electrica, Guvernul analizeaza vanzarea de noi participatii la companii de stat, precum Transelectrica, Romgaz si Transgaz, anul urmator, a declarat premierul Victor Ponta. Statul ar putea ramane cu participatii mai mici de 50% la unele companii, dar va pastra detineri mai mari de o treime la fiecare dintre acestea, a spus el. 

Oferta Electrica a inceput pe 16 iunie si se incheie miercuri, 25 iunie, iar compania ar urma sa atraga minimum 435 milioane euro. Statul vrea sa vanda participatia majoritara de 51% la distribuitorul de electricitate.  Un pachet reprezentand 15% din actiunile scoase la vanzare sunt destinate investitorilor de retail, iar restul de 85% sunt rezervate celor institutionali.  Oferta pentru micii investitori de retail este deja suprasubscrisa de peste trei ori. Pe parcursul saptamanii trecute, investitorii mici care au subscris ordine mai mari de 1.000 de actiuni in oferta Electrica beneficiaza de un discount de 5% fata de pretul final rezultat din operatiune.  Aceasta ar urma sa fie cea mai mare oferta publica derulata vreodata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), chiar si la pretul minim depasind operatiunea prin care statul a vandut anul trecut 15% din actiunile Romgaz, pentru 1,734 miliarde lei (aproape 391 milioane euro).