Medicul antreprenor care investește 2 milioane de euro într-o rețea de imagistică dentară
DigiRay, o reţea regională care cuprinde 11 laboratoare specializate în imagistică dentară și maxilo-facială estimează că va investi 2 milioane de euro, în următoarele 18 luni, pentru a-și consolida prezența pe piață.
”După ce în primele două luni, veniturile au crescut cu 43% față de perioada similară din 2019, în martie-aprilie, pe fondul stării de urgență, activitatea curentă a fost puternic afectată. Totuși, mizăm pe o revenire în perioada următoare astfel că estimăm pentru anul în curs un avans de 15% al afacerilor, până la pragul de 2 milioane de euro. În același timp, credem că avem o mare oportunitate pentru expansiunea si consolidarea business-ului, de aceea am decis să nu ne schimbăm planul de investiții stabilit inițial”, a declarat doctorul Cristian Pop, fondatorul DigiRay.
Medicul antreprenor și-a propus să direcționeze investițiile în principal către extinderea rețelei de laboratoare la nivel național. Astfel, cei circa 2 milioane de euro ar urma să fie alocați pentru construcția de noi laboratoare și/sau achiziții în plan local, precum și pentru dezvoltarea de servicii noi, care să reducă timpii de tratament și să crească eficiența tehnologiilor.
”Vrem să transformăm centrul de radiologie într-un ‘one stop scanning shop’, cu ajutorul tehnologiei moderne. Este un concept care ne permite să construim cazul pacientului în plan virtual și, prin scanări 3D, să colectăm toate datele necesare pentru a planifica și executa cu predictibilitate maximă tratamentele stomatologice. Am testat deja acest concept într-unul din laboratoarele din Cluj-Napoca și ne-am propus să extindem acest serviciu în toate centrele din țară”, a mai spus doctorul Cristian Pop.
Lansată în 2008 în Zalău, Digi Ray s-a dezvoltat semnificativ în ultimii 12 ani în direcția furnizării de servicii de imagistică dentară și maxilo-facială la standarde înalte de calitat. Rețeaua este formată în prezent din 11 centre, situate preponderent în partea de vest a României. Strategia de dezvoltare s-a bazat pe un program de investiții de aproximativ 2 milioane de euro, din care un sfert au provenit din fonduri europene.
”Am accesat fonduri europene în trei etape, cu scopul de a aduce în România tehnologie modernă, care să ajute deopotrivă atât medicii, cât și pacienții clinicilor stomatologice. În perioada Masterului în implantologie, pe care l-am urmat în Germania, am descoperit o tehnologie nouă, destinată pacienților care au nevoie de implanturi dentare și am decis să o aduc cu mine în România. Astfel, din primele fonduri europene, am achiziționat un computer tomograf pentru zona capului (Cone Beam CT/CBCT), necesar pacienților cu afecțiuni stomatologice care implică lucrări complexe”, a subliniat fondatorul DigiRay.
În opinia sa, dezvoltarea pe orizontală a companiei trebuie dublată de accelerarea tehnologizării și introducerea de soluții care reduc considerabil trauma pacienților, simultan cu scăderea timpilor de intervenție și creșterea ratei de succes a tratamentelor.
DigiRay este o rețea de laboratoare specializate în imagistică dentară și maxilo-facială cu puncte de lucru în Zalău, Bistrița, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu Mureș și Craiova. Rețeaua a încheiat exercițiul financiar 2019 cu o cifră de afaceri de aproximativ 1,7 milioane euro, în creștere cu 43 % față de anul anterior.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS