Guvernul a pregatit o noua schema de ajutor de stat pentru companii, pana in 2020
Guvernul a pregatit o noua schema de ajutor de stat, care sa fie aplicata pana la sfarsitul anului 2020, de care vor beneficia doar un numar deja estimat de 150 companii, investitiile initiale fiind astfel ajutate doar daca valoarea minima se ridica la 20 milioane euro si sunt pastrate cinci ani, potrivit unui document citat de Mediafax.
De acest ajutor de stat vor putea beneficia doar companiile care indeplinesc cumulativ, la data inregistrarii cererii, o serie de criterii de eligibilitate, respectiv sunt inregistrate potrivit Legii societatilor comerciale, nu inregistreaza debite restante la buget, nu intra in categoria "intreprinderilor in dificultate", nu se afla in procedura de executare silita, insolventa, faliment, reorganizare judiciara, dizolvare, inchidere operationala, lichidare sau suspendare temporara a activitatii, nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau in cazul in care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate.
Totodata, companiile nu trebuie sa fi beneficiat de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale in cadrul aceluiasi proiect unic de investitii, nu au inchis o activitate identica sau similara in spatiul economic european in ultimii doi ani anteriori inregistrarii cererii si, la momentul inregistrarii cererii, nu au planuri concrete de a inchide o astfel de activitate intr-o perioada de doi ani dupa finalizarea, in regiunea in cauza, a investitiei initiale.
Companiile in activitate vor putea beneficia de ajutor de stat daca au rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare sau egala cu 1% in ultimul exercitiu financiar incheiat si au capitalurile proprii pozitive in ultimul exercitiu financiar incheiat.
Companiile nou-infiintate vor primi ajutor de stat daca au capital social subscris varsat in valoare de minimum 100.000 lei si nu apartin unor actionari care detin sau au detinut in ultimii doi ani anterior datei inregistrarii cererii o alta firma inregistrata conform Legii societatilor care desfasoara sau a desfasurat activitatea pentru care solicita finantare.
In acelasi timp, insa, Guvernul va stabili ca investitiile initiale realizate de companii in cadrul schemei trebuie sa indeplineasca cumulativ o serie de criterii de eligibilitate, si anume sa aiba o valoare totala de minimum 88 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 20 milioane euro, sa-si demonstreze eficienta economica si viabilitatea pe perioada implementarii investitiei si 5 ani de la data finalizarii acesteia conform planului de afaceri, sa genereze contributii la dezvoltarea regionala, prin plata de taxe si impozite la bugetul consolidat al statului si la bugetele locale, pentru perioada implementarii investitiei si 5 ani de la data finalizarii acesteia, precum si sa genereze un efect multiplicator cuantificabil in economie prin antrenarea si a altor investitii conexe si dezvoltarea furnizorilor locali de produse si servicii din regiune.
Companiile vor fi obligate sa inceapa investitia pentru care au solicitat finantare in termen de maximum 4 luni de la data emiterii acordului si sa mentina investitia initiala realizata in stare de functionare pentru o perioada de cel putin 5 ani de la data finalizarii.
Valoarea maxima a cheltuielilor care vor putea fi considerate eligibile aferente constructiilor este 1.650 lei/mp arie desfasurata, respectiv echivalentul a aproximativ 375 euro/mp arie desfasurata, iar valoarea minima a fiecarui activ corporal de tipul instalatii tehnice, masini si echipamente ce va putea fi considerat eligibil este de 44.000 lei, respectiv echivalentul a aproximativ 10.000 euro.
Nivelul maxim al ajutorului de stat de care va putea beneficia o companie, in cadrul schemei, in raport de cheltuielile eligibile, va fi, pentru regiunea Bucuresti, echivalentul in lei a 11,25 milioane euro, pentru perioada 2014-2017, si echivalentul in lei a 7,5 milioane euro, pentru 2018 - 2020, in timp ce pentru regiunile Vest si Ilfov acest nivel maxim va fi echivalentul in lei a 26,25 milioane euro.
Pentru regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, nivelul maxim al ajutorului de stat va fi echivalentul in lei a 37,5 milioane euro.
Pe acelasi subiect: