Comerciantul de mobila Staer a intrat in insolventa
Retailerul de mobilă Staer International din Galaţi a intrat in insolventa, cererea companiei fiind aprobata de instanta in luna decembrie.
Administratorul judiciar al firmei a fost desemnat Elva Cont SPRL.
Contactati de Mediafax, reprezentantii Elva Cont au declarat ca numarul creditorilor Staer este de peste 150, iar valoarea totala a creantelor va fi cunoscuta dupa 7 februarie, cand trebuie afisat tabelul creditorilor.
Conform datelor instantei, sedinta adunarii creditorilor este programata la 16 martie.
Staer este controlata de o persoana fizica, Nicolae Stefan.
Potrivit datelor comunicate Ministerului de Finante, afacerile Staer au scazut cu peste 30% in 2009, la 67,9 milioane lei, iar compania a trecut pe pierderi, avand un rezultat negativ de 6,8 milioane lei.
Datoriile firmei se ridicau la finele anului 2009 la 43,9 milioane lei, de la 37,5 milioane lei cu un an inainte. Numarul mediu de angajati ai companiei a fost redus in intervalul respectiv de la 704 la 464.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS