Cea mai mare companie din Romania a imprumutat aproape 1 mld. euro de la 14 banci, pentru finantarea “nevoilor generale”
OMV Petrom (SNP) a contractat o linie de credit multivaluta in valoare de 930 milioane euro, cu maturitate de 3 ani si posibilitate de prelungire cu inca doi ani, imprumutul urmand sa fie utilizat pentru acoperirea nevoilor generale, inclusiv finantarea programului curent de investitii, scrie Mediafax.
Acest imprumut inlocuieste liniile de credit in valoare de 875 milioane euro, contractate in 2008 si 2009 cu scadenta in 2012 si neutilizate la data contractarii acestei linii de credit, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei.
Tranzactia a fost suprasubscrisa semnificativ, fiind initial lansata pentru o suma de 750 milioane de euro. Aceasta a avut ca lideri subscriitori si aranjori principali mandatati bancile BNP Paribas, BRD-Groupe Societe Generale, Citi, Raiffeisen Bank International AG si Unicredit.
Sindicatul de banci include in total un numar de 14 banci interne si internationale. Marja initiala a fost stabilita la 1,90% pe an, peste rata de referinta.
"Prin extinderea maturitatii programului de finantare ne mentinem pozitia financiara solida, intr-un mediu cu volatilitate ridicata. Suntem cel mai mare investitor din sectorul energetic romanesc, cu investitii anuale de peste un miliard de euro in ultimii sase ani. Investitiile noastre au avut o pondere considerabila de circa 3-4% in investitiile totale din Romania in 2010. Contractarea acestei linii de credit in ciuda contextului de piata volatil confirma increderea bancilor in capacitatile noastre financiare", a declarat in comunicat Daniel Turnheim, director financiar al Petrom.
La sfarsitul lunii septembrie 2011, gradul de indatorare al Petrom era de circa 11%, iar in perioada post privatizare nu a depasit 16%.
Grupul OMV a anuntat miercuri ca a obtinut doua credite sindicalizate in valoare totala de 1,68 miliarde euro, din care 930 milioane euro prin compania romaneasca, pentru a inlocui liniile de credit existente care vor ajunge la maturitate anul viitor.
Banii vor fi utilizati pentru "acoperirea nevoilor generale ale companiei", potrivit OMV. Linia de credit a OMV se va derula pe o durata de cinci ani, cu optiunea de a fi extinsa cu doi ani, noteaza OMV.
OMV Petrom a inregistrat in primele noua luni un profit net de 2,921 miliarde lei (694,5 milioane euro), dublu fata de perioada similara a anului trecut si mai mare comparatic cu castigul din 2010, si a avut vanzari in crestere cu 23%, la 16,224 miliarde lei (3,857 miliarde euro).
Compania este controlata de grupul austriac de petrol si gaze OMV si este cel mai mare distribuitor de carburanti din Romania.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS