Prognoza de crestere economica a Romaniei pentru 2012, revizuita in scadere de catre CE: de la 3,7% la 2,1%
UPDATE: Comisia Europeana a revizuit in scadere prognoza de crestere economica a Romaniei pentru anul viitor din cauza inrautatirii perspectivelor economice ale Europei. Anticipeaza insa revenirea consumului privat in a doua jumatate a lui 2012.
Performantele exporturilor in 2011 urmeaza sa se reflecte anul viitor in cererea interna. Cea externa va continua sa reprezinte un factor de sprijin, insa mai putin solid din cauza conditiilor economice tot mai dificile din Europa si din alte parti ale lumii, se arata in Prognoza Economica de toamna a CE.
Populatia si companiile vor continua sa-si ajusteze situatia financiara in prima jumatate a anului viitor, insa angajarile anticipate si scaderea inflatiei ar trebui sa sustina venitul discretionar real, considera Comisia. Astfel, consumul privat se va revigora in a doua jumatate a anului viitor.
Pe de alta parte, consumul guvernamental nu va avea o contributie semnificativa la cresterea economica din 2012, afectat de consolidarea fiscala si de reducerea numarului angajatilor din sectorul public, se spune in raport, potrivit Mediafax.
Investitiile ar trebui sa reprezinte un factor important de crestere anul viitor, deoarece Romania are nevoie de modernizarea infrastructurii, inclusiv prin cofinantari din fonduri structurale UE. De altfel, rata foarte redusa de absorbtie a fondurilor europene, de 3,7% la finele lunii septembrie, semnaleaza un potential foarte ridicat de crestere a investitiilor publice, noteaza CE.
Investitiile private urmeaza insa sa fie ceva mai slabe, din cauza incertitudinilor generate de alegerile de anul viitor si de efectele intarziate ale turbulentelor de pe pietele financiare internationale din acest an.
In pofida crizei care zguduie zona euro, CE estimeaza ca activitatea de pe piata de credit va reveni "modest" in 2012, bancile din Romania continuand sa-si "repare" bilanturile dupa o perioada indelungata de deteriorare a calitatii activelor. Astfel, CE prognozeaza o crestere economica de 2,1% in Romania anul viitor, sprijinita de un avans de 1,9% al consumului privat. Consumul public ar urma sa urce cu 1,5%, exporturile cu 4,3%, iar importurile cu 4,5%.
Rata somajului urmeaza sa scada la 7,2%, iar compensatia medie pe cap de angajat ar trebui sa urce cu 6,4%. Rata inflatiei este prevazuta la 3,4%.
Comisia Europeana estimeaza scaderea deficitului bugetar la 3,7% din PIB anul viitor, pe standardele ESA, de la un nivel prognozat de 4,9% din PIB in acest an, in conditiile continuarii politicilor de austeritate, potrivit prognozei economice de toamna a executivului european.
"Proiectiile actuale presupun continuarea moderatiei in privinta cheltuielilor publice, in particular in ceea ce priveste subventiile, precum si economii suplimentare generate de reformele implementate in prezent, ca introducerea ajutoarelor sociale acordate in functie de venituri, reducerea numarului de programe de asistenta sociala si continuarea implementarii reformei pensiilor", se spune in raport.
Estimarile CE presupun ca politicile guvernului nu vor fi modificate, iar prognoza nu include vreo posibila masura care ar putea fi inclusa in bugetul pentru 2012.
Totodata, Comisia nu a luat in calcul "masuri discretionare" in privinta proiectiilor de venituri pentru anul viitor.
"In particular, nu sunt asteptate modificari ale principalelor taxe in 2012", se spune in prognoza.
CE estimeaza ca deficitul bugetar va scadea la 2,9% din PIB in 2013, datorita reducerii ponderii cheltuielilor totale in PIB, cat si unei cresterii usoare a ponderii veniturilor totale in PIB.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS