Problemele Greciei si caderea euro aduc "cutremure" in Uniunea Europeana. Video!
Ajutam sau nu Grecia? Aceasta este intrebarea momentului, dupa ce sefii de stat, si de guvern, din Uniunea Europeana, printre care si Traian Basescu, s-au intilnit in aceasta seara la Bruxelles. Potrivit analistilor, in cel mai bun caz se va ajunge la o solutie de compromis, care va impleti un sprijin european si unul din partea Fondului Monetar International. Divergentele europene se reduc la o apriga disputa Franta - Germania.
Cancelarul Germaniei declara dimineata ca va sustine acordarea unui ajutor pentru greci dar numai sub forma de impurmuturi bilaterale, in combinatie cu interventia FMI. Si asta, in ultima instanta!
In schimb, Franta a insistat mereu pentru o solutie exclusiv europeana estimind ca implicarea "pompierului financiar international" echivaleaza cu o recunoastere a neputintei zonei euro de a-si regla probemele.
Prevestind dezbateri furtunoase pentru aceasta seara, Angela Merkel le-a aruncat sageti francezilor.
"Este absurd ca economia puternic competitiva a Germaniei sa fie facuta tap ispasitor pentru problemele actuale", spune Angela Merkel, cancelar al Germaniei.
Pe de alta parte, doamna Merkel a venit la Bruxelles cu ideea fixa de a obtine inasprirea disciplinei bugetare. Cu alte cuvinte, pledeaza pentru modificarea Tratatelor care sa permita sanctionarea ori chiar excluderea din zona euro a statelor care isi fac de cap.
Toate aceste disensiuni precum si amendarea Portugaliei de catre agentia de rating Fitch au provocat caderea ratei de schimb pentru euro. Moneda unica s-a prabusit sub pragul de 1,33 la un dolar, pentru prima oara in ultimele 10 luni.
Lucru care, de altfel, nu-i intristeaza din cale-afara pe britanicii, deloc iubitori de euro.
" Proiectul euro nu merge, esueaza rapid. Deja i-am vazut pe nemti declarindu-se nemultumiti. N-ar trebui sa le dam cuvintul si grecilor sa vedem ce au de zis? Grecia e problema la ordinea zilei, dar vor urma Spania, Portugalia, Italia si asa mai departe", a declarat John Bufton, europarlamentar britanic.
Un pronostic grav si din pacate deloc fantezist.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS