Premierul Marii Britanii: Trebuie sa ne pregatim pentru iesirea Greciei din zona euro
David Cameron a transmis Atenei sa accepte masurile de austeritate sau sa paraseasca euro. In cea mai directa declaratie pe tema crizei datoriilor, premierul britanic a spus ca tarile din zona euro trebuie de acum sa se pregateasca pentru iesirea Greciei, scrie Daily Mail.
David Cameron a adaugat ca noile alegeri din 17 iunie reprezinta un punct decisiv pentru intreaga Europa, dar si un "referendum" legat de pastrarea sau renuntarea la moneda euro.
Oficialii de pe Downing Street se tem ca cetatenii eleni isi vor retrage toti banii din banci, conducand la prabusirea institutiilor financiare din Europa.
Ministrul justitiei, Ken Clarke, avertizeaza ca Marea Britanie este extrem de expusa la criza euro si ar putea fi urmatoarea victima pe piata speculatiilor.
The Guardian titreaza ca viitoarele mutari politice ale lui Alexis Tsipras, liderul partidului de stanga elen Syriza, vor decide soarta zonei euro, dar si daca Marea Britanie va intra intr-o noua recesiune, mai mare ca cea din 2008: "Alexis Tsipras detine viitorul monedei Euro in mainile sale!".
Mervyn King, seful Bancii centrale a Angliei, "s-a declarat ingrijorat in privinta vulnerabilitatii Marii Britanii in zona euro". In acest moment, Regatul este in continuare la 4% sub nivelul la care se afla la inceputul recesiunii, in urma cu 4 ani.
"Marea Britanie ar putea sa nu-si mai revina, daca Grecia iese din zona Euro", a declarat Robert Chote, seful Oficiului pentru Responsabiliatea Bugetului.
"O iesire a Greciei din zona euro ameninta sa arunce Marea Britanie intr-o a doua recesiune egala in dimensiuni cu caderea record din 2008-2009", au spus la randul lor expertii britanici responsabili in previziuni economice.
Alexis Tsipras nu s-a sfiit niciodata sa se declare impotriva politicii de austeritate impuse la nivelul UE.
"Suntem decisi sa oprim experimentul", a declarat liderul partidului de stanga Syriza.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS