Grecia ar putea fi retrogradata la statutul de piata emergenta, in premiera mondiala
                        Bursa de la Atena a fost plasata sub evaluare in vederea retrogradarii la statutul de piata emergenta de catre MSCI, masura care va marca o premiera mondiala daca se va materializa, noteaza Bloomberg.
Indicele MSCI Greece, care include numai doua companii, "nu se mai aliniaza structural cu criteriile statutului de piata dezvoltata", se spune intr-un comunicat al companiei, citat de Bloomberg si preluat de Mediafax.
MSCI, cu sediul la New York, furnizeaza servicii specializate de informatie pentru investitori, printre produsele companiei numarandu-se indici bursieri locali, regionali si globali, analize de performanta si risc. Indicii compilati de companie sunt urmariti de institutii si invesitori cu active estimate la 7.000 de miliarde de dolari.
Compania a precizat ca ar putea renunta la calcularea indiceului MSCI Greece daca valoarea actiunilor urmarite va continua sa scada.
Grecia a efectuat in luna martie cea mai mare restructurare de datorii de stat din istorie, creditorii privati ai statului stergand datorii de peste 100 miliarde euro.
Indicele MSCI Greece a pierdut 93% din valoare in ultimii cinci ani, pe fondul recesiunii si crizei datoriilor de stat care a adus in discutie chiar iesirea tarii din zona euro.
Companiile incluse in indice au o valoare de piata de aproximativ 8 ori mai ridicata fata de profitul estimat pentru anul financiar in curs, cu 34% sub media la nivelul indiceului mondial MSCI World Index.
	Ponderea indicelui MSCI Greece in indicele MSCI World Index a scazut in luna mai la 0,03%, de la 0,16% in mai 2010.
	MSCI a promovat Grecia la statutul de piata dezvoltata in anul 2001, dupa introducerea monedei euro.
	Plecarea Greciei din zona euro a iesit din discutie in aceasta saptamana, dupa formarea, in urma alegerilor de duminica, a unei coalitii de guvernare care va continua colaborarea cu UE si institutiile financiare internationale, asigurand implementarea masurilor convenite in acordurile de finantare externa de 240 miliarde de euro.
	 
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS