Bulgaria refuza sa participe la programe de finantare destinate tarilor "indisciplinate"
"In 2007, Bulgaria a terminat de platit obligatiile catre FMI. Bulgaria nu are niciun angajament financiar fata de institutie si nu intentioneaza sa se implice in vreunul. Relatiile Bulgariei cu Fondul se dezvolta in sensul cooperarii generale dintre institutie si membrii sai, FMI deruland evaluari anuale ale performantelor indicatorilor macroeconomici", se spune intr-un scurt comunicat aparut luni seara, dupa incheierea sedintei ministrilor de Finante din zona euro.
Oficialii din zona euro au aprobat luni planul de finantare a FMI cu 150 miliarde euro pentru a permite creditorului de la Washington sa se implice mai agresiv in combaterea crizei datoriilor de stat.
Dintre statele zonei euro, Grecia, Irlanda si Portugalia nu vor participa la programul de imprumuturi pentru FMI, deoarece au acorduri in derulare cu Fondul.
Liderii europeni au convenit, la summit-ul UE din 9 decembrie, ca statele membre sa acorde FMI imprumuturi in valoare totala de 200 miliarde euro pentru a sprijini eforturile e combatere a crizei din zona euro. Din aceasta suma, 150 miliarde euro urmau sa vina de la tarile din zona euro, iar 50 miliarde euro de la statele membre UE din afara blocului comunitar, cu exceptia celor care au acorduri in derulare.
Atingerea tintei de 200 miliarde euro este deja practic imposibila, dupa ce Marea Britanie a respins propunerea, asa cum a refuzat si sa participe la pactul de guvernanta fiscala si coordonare a politiclor economice acceptat de celelalte state UE.
Dintre tarile din afara zonei euro, Danemarca, Polonia, Suedia si Cehia au acceptat sa participe la finantarea FMI, insa guvernatorul bancii centrale cehe considera ca imprumutul de 3,5 miliarde euro presupus de acest angajament ar eroda prea mult din rezervele valutare ale tarii.
Citeste si:
FMI avertizeaza: Romania "este in grafic", dar criza din zona euro ameninta sistemul bancar
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS