Sindicatul Dacia si administratia companiei au ajuns la un acord pe marginea majorarilor salariale. Cati bani primesc in plus angajatii, in 2015
Uzina Dacia de la Mioveni. Foto: Mediafax
Reprezentantii Sindicatului Dacia si cei ai administratiei companiei au finalizat marti negocierile, convenind ca salariile operatorilor si functionarilor sa creasca in ianuarie cu 150 de lei, iar cele ale personalului TESA-primul nivel de management sa fie majorate, tot in ianuarie, cu 100 de lei, scrie Mediafax.
Pe langa aceste cresteri salariale generale pentru cele doua categorii, in aprilie ar urma sa aiba loc o majorare individuala de 1,9% pentru personalul TESA - primul nivel de management si de 3% pentru TESA - middle management.
In plus, o prima de rezultat pentru 2014, in valoare de 1.410 lei, va fi platita in luna mai, iar valoarea tichetelor cadou (pentru 8 martie si Craciun) se va modifica la 70 de lei, a anuntat constructorul auto, intr-un comunicat.
Sindicatul a declansat la inceputul saptamanii trecute conflictul de munca la ITM Arges, dupa ce a refuzat sa accepte propunerile facute de conducerea companiei.
Dacia a anuntat la 14 ianuarie ca administratia poate face o noua oferta sindicatului daca va exista "deschidere pentru negociere", iar in cazul unei greve, "total nejustificata", constructorul va decide impreuna cu Renault masurile care trebuie luate privind activitatea pe termen scurt sau proiectele viitoare. Reprezentantii constructorului auto aminteau atunci ca salariul mediu brut realizat anul trecut, la nivel de operatori, a fost de peste 4.300 lei (brut), mai mult decat dublul castigului mediu la nivel national.
Vanzarile Dacia au crescut cu 19% anul trecut, la 511.000 de autovehicule, principala piata fiind in continuare Franta, cu aproape 105.893 de unitati, in timp ce in Romania livrarile au avansat tot cu 19%, la 29.625 de unitati, echivalentul unei cote de piata de 31,2%.
"2014 va intra in istoria Dacia, deoarece am vandut peste 500.000 de unitati. Dacia intra astfel, intr-un grup foarte restrans al constructorilor care comercializeaza 500.000 de masini pe an. Trecem peste jumatate de milion de masini vandute, fiind printe cei mai dinamici din Europa. Este o sursa de mandrie importanta. Trandul angajat de Dacia este pozitiv, cu o crestere 19%, avans important fata de 2013. Remarcam crestere in multe tari, inclusiv in Romania", a declarat luni, intr-o conferinta de presa, Jan Ptacek, director comercial Dacia.
Reprezentantul costructorului auto nu a mentionat cate automobile Dacia au fost vandute din productia uzinei de la Mioveni si cate au provenit de la fabrica din Tanger (Maroc).
La Mioveni sunt fabricate modelele Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway, Duster si Renault Symbol. In Maroc sunt produse modelele Sandero, Sandero Stepway, Dacia Dokker, si Lodgy.
Cel mai vandut model a fost Sandero, cu 169.000 de unitati, din care 80% in Europa Occidentala, iar din acesta vanzarile de Sandero Stepway au o pondere de peste 50%.
Pe locul 2 ca vanzari se afla Duster, cu 160.318 unitati vandute, lideri fiind pietele din Romania, Franta si Spania. Dacia a vandut, de asemenea, 100.000 de modele Logan, cel mai multe in Romania, dar si alte tari din Europa de Est.
Mai multe despre:
#Dacia#majorari salariale
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS