"Programul Rabla pentru angajati". Platile compensatorii de la Dacia ii fac pe 600 de salariati sa se bata pe 300 de plecari
Concurenta serioasa pe locurile de plecari voluntare de la Dacia. Constructorul de la Mioveni vrea sa se desparta de 300 de angajati. Deloc surprinzator, pe lista s-au inscris 600 de oameni care vor sa plece de buna voie, atrasi de salariile compensatorii.
In functie de vechime, un angajat care decide sa plece de buna voie poate primi pana la 100.000 de lei. Mai in gluma, mai in serios, muncitorii au numit planul "Programul Rabla pentru angajati", in conditiile in care cei plecati vor fi inlocuiti cu roboti.
Patronatul uzinei de la Mioveni nu si-a inchipuit ca programul de ... "plecari voluntare" va avea un succes asa de mare. In loc de proteste, muncitorii s-au inscris pe o lunga lista de asteptare. Conducerea voia sa se desparta de 300, dar acum sunt 600 de doritori. Este adevarat, cei mai multi dintre ei sunt aproape de pensie.
Si cum muncitorii urmeaza sa fie inlocuiti de roboti, care sa le faca munca, planul a fost botezat mai in gluma - "Rabla pentru angajati". Cei care nu vor sa plece au motivele lor.
Sindicatul si patronatul sunt multumiti de cum se desfasoara procesul.
"90.000 vor primi cei care au cea mai mare vechime si sunt sanatosi, iar cei cu boli profesionale si vechime mare un miliard", explica Marian Anghel lider de sindicat.
"Sunt recompense intre 10 si 100.000, dar inscrierea nu garanteaza ca esti si acceptat, ca angajatorul isi rezerva dreptul de a accepta sau nu cererea", spune si Anca Oreviceanu director comunicare Dacia Renault.
Cu aceasta ocazie va creste si productivitatea, dau asigurari cei de la Dacia. In paralel cu aceste plecari va avea loc si retehnologizarea uzinei. Daca acum gradul de robotizare este de 5%, in urmatorii doi ani va ajunge la 20%.