Ieftin si economic sunt cuvintele de ordine la salonul auto de la Detroit
Salonul auto de la Detroit, care incepe astazi, gazduieste 50 de modele noi de masini compacte si economice, aceasta fiind tendinta ce se continua si in acest an, avand in vedere ca industria de profil a fost una dintre cele mai afectate de criza economica.
Salonul din acesta an confirma prezenta unui numar mai mic de masini costisitoare, accentul fiind pus pe vehicule compacte si economice, inclusiv hibrid.
Sunt prezenti majoritatea constructorilor auto importanti, respectiv Mercedes, BMW, General Motors (GM), Ford, Volkswagen, Honda, Toyota, marele absent fiind producatorul japonez Nissan.
Volkswagen a anuntat pentru debutul mondial de la Detroit un nou vehicul coupe din clasa compacta, ce are nevoie de doar 4,2 litri/100 km dar poate accelera de la 0-100 km/h in 8,6 secunde, iar viteza maxima este de 227 km/h.
Ford a dezvaluit noul Ford Focus, care va fi lansat pe piata la inceputul lui 2011. Construit atât in versiune sedan cu patru usi cât si hatchback cu cinci usi, noul Ford Focus pentru 2011 va intra in productie, simultan in Europa si American de Nord, la sfârsitul anului 2010, iar pe piata va ajunge la inceputul anului 2011.
Ford, constructorul american aflat intr-o situatia financiara mai buna fata de concurentii sai autohtoni, a facut eforturi mari pentru a uita criza si a-si consolida pozitia intre "the big three", grupul celor trei mari producatori americani, din care mai fac parte GM si Chrysler. Grupul expune, de asemenea, un nou model Mustang GT, intr-un spatiu de doua ori mai mare decat anul trecut, cu 24 de prezentari interactive a tuturor produselor sale si demonstratii de conduita a vehiculelor hibrid.
General Motors a promis sapte noi modele, intre care conceputul Cadillac XTS, asteptat de analisti.
Al treilea mare constructor american, Chrysler, va avea un stand, dar nu va prezenta noi modele si nu va organiza o conferinta de presa, ceea ce demonstreaza pozitia dificila a companiei care a scapat de faliment in iunie, dupa ce a fost preluata de un consortiu condus de Fiat.
Chrysler va prezenta pentru prima oara la standul sau modelul Fiat 500, care isi va face astfel debutul in America de Nord, urmand sa fie comercializat in 2010 pe aceasta piata intr-o versiune modificata.
Prezenta producatorilor auto americani la nivel mondial s-a redus, dar constructorii asiatici nu au profitat prea mult de aceasta situatie, chiar daca au o cota mai mare decât cei trei mari concurenti din SUA. In plus, multe marci nu vor mai fi prezente la salonul din Detroit, precum Pontiac si Saturn, lichidate de GM, sau Saab, al carei viitor este incert.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS