Ford Motor, obligată să recheme în service trei milioane de vehicule în SUA, pentru a înlocui airbag-urile care pot exploda
Ford
Administraţia americană pentru siguranţa traficului (NHTSA) a anunţat că va cere Ford Motor să recheme la service trei milioane de vehicule pentru a înlocui airbag-urile defecte produse de grupul nipon Takata, care pot exploda, potrivit Reuters.
NHTSA a respins încercarea celui de-al doilea producător auto american de a evita rechemarea la service.
Ford are acum la dispoziţie 30 de zile pentru a prezenta măsuri de notificare a proprietarilor maşinilor afectate şi pentru a rezolva problemele, a precizat Administraţia americană pentru siguranţa traficului.
O rechemare la service de asemenea magnitudine va fi probabil costisitoare pentru Ford, apreciază analiştii, potrivit Agerpres.
Conform NHTSA, sunt afectate modelele Ranger, Fusion şi Edge din anii 2006 - 2012, precum şi anumite tipuri de vehicule aparţinând brandurilor Lincoln şi Mercury.
În plus, Administraţia americană pentru siguranţa traficului a cerut rechemarea la service a aproximativ 5.800 de maşini de la Mazda Motor Corp din anii 2006 - 2012, respingând de asemenea încercarea producătorului auto nipon de a evita repararea vehiculelor.
Airbag-urile frontale Takata conţin o capsă pirotehnică posibil asamblată cu material pirotehnic neconform, care, în cazul unui accident în care airbag-urile frontale s-ar activa, ar putea provoca spargerea capsei pirotehnice şi declanşarea anormală a acestuia.
Pe acelasi subiect: