Cum arată autobuzele hibrid Mercedes Citaro, care au început să circule în Bucureşti
Mercedes Citaro hibrid. Sursa: Facebook
Primele opt autobuze hibrid Mercedes Citaro au început deja să circule în Bucureşti, pe traseul liniei 131, potrivit unui comunicat al Societăţii de Transport Bucureşti.
Astfel, noile vehicule vor tranzita zona centrală a Capitalei, respectiv Piaţa Romană, Calea Dorobanţi, Arcul de Triumf, Piaţa Presei, până la Complexul Comercial Băneasa.
Autobuzele, ultramoderne, sunt prevăzute cu funcţii special destinate persoanelor cu dizabilităţi, au instalaţie de climatizare, prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, precum şi un sistem informatic performant care permite furnizarea informaţiilor despre călătorie pasagerilor, în timp real.
În total, STB a achiziţionat 130 de autobuze de acest tip, cu finanţare nerambursabilă.

Valoarea totală a contractului este de 195,2 milioane de lei, fără TVA, iar finanţarea provine de la Administraţia Fondului pentru Mediu, în cadrul "Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane".
Conform graficului de livrare, toate autobuzele hibrid vor fi livrate pana în ianuarie 2021.
Acestea au o capacitate de până la 100 de pasageri, 27 aşezaţi şi 65 în picioare.
Noile autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid au o garantie de tip Full Warranty, de 8 ani şi 480.000 de km.

Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS