Britanicii încep să cumpere Dacia, pe fondul crizei pandemice. Vânzările mărcii românești au crescut cu peste 77% în iulie, faţă de 2019
Dacia
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au urcat cu 11,3% în iulie, la 174.887 unităţi, fiind singura creştere din acest an, în urma redeschiderii showroom-urilor după relaxarea măsurilor de urgenţă impuse pentru limitarea pandemiei.
Potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), în iulie, Dacia a vândut 2.558 vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 77,02% faţă de perioada similară din 2019, când a înmatriculat 1.445 unităţi.
În topul celor mai bine vândute modele în iulie se află Vauxhall Corsa, Ford Fiesta, Ford Focus, Volkswagen Golf şi Mercedes-Benz A-Class, scrie Agerpres.
Cererea pentru vehicule electrice şi vehicule pe benzină a crescut cu 259,4% şi, respectiv, 0,3% în iulie, în timp ce livrările de vehicule diesel s-au redus cu 25,9%.
"Până la finalul lunii septembrie vom avea o imagine mai clară dacă acesta va fi tendinţa pe termen lung", a afirmat directorul general al SMMT, Mike Hawes. SMMT, care se aşteaptă la un declin al livrărilor de 30% anul acesta, a cerut autorităţilor sprijin suplimentar pentru industria auto, inclusiv o posibilă schemă de subvenţii.
Vânzările de maşini noi în Regatul Unit au înregistrat un declin de 41,9% în primele şapte luni din 2020, la 828.389 unităţi.
În perioada ianuarie-iulie 2020, Dacia a vândut pe piaţa britanică 9.991 vehicule, în scădere cu 50,08% faţă de primele şapte luni din 2019, când a înmatriculat 20.013 unităţi.
Cererea pentru vehicule electrice a crescut cu 174,6%, în timp ce livrările de vehicule diesel şi pe benzină s-au redus cu 60,9% şi, respectiv, 46,50%.
În topul celor mai bine vândute modele în perioada ianuarie-iulie 2020 se află Ford Fiesta, Ford Focus, Vauxhall Corsa, Volkswagen Golf şi Nissan Qashqai.
Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS