Bloomberg: Dacia, brandul low-cost al Renault, ar putea primi o lovitură de la UE. Ce se întâmplă cu marca românească
Dacia Duster
Dacia şi-a construit o reţea de clienţi fideli pentru vehiculele sale low-cost, adesea spartane, fiind unul din brandurile cu cea mai rapidă creştere a Renault, însă acum marca românească ar putea deveni o frână pentru producătorul auto francez.
Aceasta este concluzia unei analize Bloomberg, care explică faptul că Dacia se confruntă cu dificultăţi generate de costurile conformării standardelor înăsprite ale UE privind poluarea.
Linia Dacia din 2018 trebuie pregătită mai mult decât alte branduri pentru a îndeplini ţintele UE privind emisiile pentru 2021, conform estimărilor Evercore ISI.
Revizuirea modelelor sale pentru a îndeplini reglementările "ar putea afecta disproporţional profitabilitatea", chiar dacă per ansamblu Renault este mai bine poziţionat decât unele rivale pentru a îndeplini cerinţele, a apreciat analistul Philippe Houchois, de la Jefferies în Londra, scrie Agerpres.
Noile standarde sunt printre diversele provocări cu care se confruntă Renault, care are dificultăţi în susţinerea alianţei sale cu Nissan şi este afectat de declinul pieţei auto europene. Luna trecută, Renault şi-a revizuit în scădere estimările privind veniturile din acest an.
Începând din 2020, flotele auto trebuie să respecte noile limite privind emisiile de dioxid de carbon (CO2), sau se confruntă cu amenzi. În scenariul celor de la Jefferies, care estimează continuarea declinului vânzărilor auto, amenzile cu care s-ar putea confrunta Renault dacă nu respectă standardele s-ar putea ridica la 450 milioane de euro, sau 17% din profitul previzionat pentru 2020.
Amenzile vor ţine cont de emisiile tuturor maşinilor fabricate de compania franceză. În medie, datorită tehnologiilor mai curate, maşinile brandului Renault emit mai puţin CO2 decât modelele Dacia.
Dacia ar putea introduce un SUV hibrid în scopul reducerii emisiilor, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
"Este greu de imaginat că Dacia va rămâne pe marginea tendinţei de electrificare a maşinilor", a declarat Olivier Murguet, şeful vânzărilor la Renault.
Pentru Renault, Dacia este o poveste de succes. Cel mai ieftin model al său are un preţ de pornire de 8.000 euro în Europa Occidentală, mai puţin decât ofertele rivalelor Fiat Chrysler Automobiles NV şi PSA Group SA.
Renault nu publică datele privind profitabilitatea în funcţie de brand sau model, dar unii analişti estimează că Duster generează o marjă de profit de peste 10%, depăşind producătorii de maşini premium, cum ar fi Mercedes-Benz de la Daimler AG sau BMW AG. Anul trecut, vânzările Dacia au urcat cu 7% în timp ce maşinile brandului Renault au înregistrat un declin de 5%. Vânzările Dacia reprezintă aproximativ o cincime din totalul Renault.
Carlos Tavares, actualul şef al grupului auto PSA şi fost număr 2 la Renault, numea odată Dacia "sursă de fonduri".
"Dacia a dovedit că poţi face bani dacă eşti econom. Modelul de afaceri low-cost necesită competenţe specifice", a apreciat Jean-Louis Sempe, analist la Invest Securities SA în Paris.
Totuşi, investiţiile costisitoare în tehnologiile pentru vehiculele electrice sau hibride pentru a îmbunătăţi performanţa emisiilor la Dacia ar putea afecta marja sa de profit. Arndt Ellinghorst, analist la Evercore ISI în Londra, apreciază că în următorii doi ani îndeplinirea ţintelor privind emisiile va costa Dacia aproximativ 671 milioane de euro, sau 1.269 euro per unitate.
Un purtător de cuvânt al Renault nu a dorit să comenteze impactul viitoarelor reglementări.
Deja Renault oferă vehicule electrice, inclusiv modelul Zoe, cu un preţ de pornire de aproximativ 23.000 euro, şi intenţionează să vândă o versiune hibridă a Renault Clio în 2020, un posibil test pentru un model electrificat Dacia.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS